De tot râsul! Primar prins la furat într-un hotel din Băile Felix

De Oana Farcas
Reactualizat la:
20Comentarii
De tot râsul! Primar prins la furat într-un hotel din Băile Felix
Un primar s-a făcut de rușine în toată țara după ce a fost filmat că a furat dintr-un hotel din Băile Felix, chiar în timpul unei dezbateri pe teme de anticorupţie.

Constantin Bărzăgeanu, primul gospodar al comunei Mihăești din județul Vâlcea, participa la o conferință de presă pe tema anticorupției când o perie electrică de șters pantofii din Hotelul President, la care era cazat, i-a „făcut cu ochiul”.

Și-a făcut un mini plan și a trecut la acțiune. Astfel că, în imaginile suprinse pe camerele de supraveghere se poate observa cum edilul PNL s-a aigurat întâi că nu-l vede nimeni, apoi s-a aplecat, a smuls obiectul din priză, l-a luat în braţe şi a urcă cu el într-un lift.

Deși inițial reprezentanţii hotelului au crezut că peria s-a stricat şi un angajat ar fi dus-0 la reparat, la o a doua privire și-au dat seama că era la mijloc un furt făcut chiar de edilul din comuna vâlceană.

Amenințat că în cazul în care nu returnează obiectul în valoare de 500 de lei se va depune plângere penală, primarul nu a avut încotro și l-a trimis înapoi de unde l-a luat. Întrebat de reporterii Kanal D de ce a recurs la acest gest, primarul a răspuns: „Am făcut o glumă proastă!”.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor