De Ziua Naţională fără Tutun

1Comentariu
De Ziua Naţională fără Tutun
ORADEA – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor organizează o serie de activităţi pentru marcarea „Zilei Naţionale fără Tutun”, zi celebrată în data de 16 noiembrie.

Campania derulată sub sloganul „Tutunul letal în orice formă sau conţinut” va cuprinde activităţi de informare-educare, desfăşurate în unităţi de învăţamânt din municipiul Oradea, după următorul program: Colegiul Economic „Partenie Cosma” (marţi, ora 12), Grupul Şcolar Tehnic  „Mihai Viteazul” (miercuri, ora 9), Colegiul Tehnic „Constatin Brâncuşi” (joi, ora 12), SO8 Nr. 11 Oradea (vineri).

Iar joi, în chiar Ziua Naţională fără Tutun, CPECA Bihor va organiza o Masă Rotundă cu  reprezentanţilor autorităţilor locale implicate în prevenirea consumului de tutun şi reducerea efectelor negative ale consumului. Adică Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şoclar Judeţean, Inspectoratul Poliţiei Judeţului Bihor, Protecţia Copilului etc.

Anul trecut, CPECA Bihor a organizat o expoziţie cu imagini anti-tutun create de elevii Liceului de Artă din Oradea, premiind cele mai bune tablouri sau grafitti-uri.

Mai amintim că din 15 mai 2007 Ministerul Sănătăţii Publice va impune afişarea pe toate pachetele de ţigări ale unor imagini horror, de natură să-i descurajeze pe fumători. Imaginile care sugerează efectele nocive ale fumatului asupra sănătăţii pot fi vizualizate la adresa www.ms.ro. Decizia ministerului se aliniază la nivelul practicii europene.

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor