Dealul Ciuperca, refacere la relanti

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
8Comentarii
Au fost improvizate două drenaje
Au fost improvizate două drenaje
Promisiunea intervenţiei de urgenţă la Dealul Ciuperca datează încă din decembrie 2016. A fost reiterată cu o nouă dată – martie 2017.

Ajunşi în a doua decadă a acestei luni, edilii nu au finalizat nici măcar partea care ţine de birocraţia atribuirii lucrării. Devine tot mai evident că un alt angajament luat de mai-marii urbei imediat după alunecare, cum că orădenii îşi vor primi înapoi locul de promenadă anul acesta, nu are cum să fie îndeplinit.

Singurele lucrări făcute până acum sunt amenajarea unui drum de acces până în zona alunecării şi două şanţuri de drenaj. Drumul l-a făcut firma Abed Nego SRL, executanta lucrării de amenajare a dealului în cadrul proiectului cu finanţare europeană. Iniţial era vorba că aceasta va lucra, pro bono, la intervenţia de urgenţă, dar ulterior s-a retras din această poveste.

„Drenajele sunt prevăzute în expertiză. În cursul acestei luni ar trebui să definitivăm partea de achiziţii”, spune Marius Moş, şeful Direcţiei Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei.

La începutul lunii trecute, cu ocazia conferinţei de presă prin care anunţa exonerarea, în mare, a constructorului de vina alunecării, primarul Ilie Bolojan a punctat şi lucrările care se impun, conform expertizei de specialitate: consolidarea punctului alimentar de pe deal, sistemul de drenare a apelor de pe amplasament şi sprijinirea versantului cu piloţi. „Soluţia urgentă propusă de stabilizarea versantului în amonte este cea cu două rânduri de piloţi cu diametrul de 800 mm, dispuşi la circa 18,4 metri distanţă de punctul alimentar din amonte”, arată raportul.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor