Debite de peste 13 milioane de lei

Reactualizat la:
Debite de peste 13 milioane de lei
Până la finele anului trecut la APIA Bihor au fost costatate 3.139 de debite. Valoarea acestora este de 13.576.615,97 lei la care au fost calculate majorări de întârzâiere în valoare de 455.061,30 lei.

Valoarea recuperările totale este de 11.136.832,98 lei din valoarea debitului şi 386.020,48 lei din majorări. Au mai rămas de recuperat debite în valoare de 2.439.782,99 lei şi 69.040,82 lei din majorările calculate.

„ Facem apel către toţi fermierii care solicită plăţi directe în agricultură să respecte toate condiţiile de eligibilitate şi angajamentele asumate pentru a nu fi obligaţi să restituie sumele necuvenite primite. Ca un exemplu al faptului că APIA va recupera toate sumele necuvenite este situaţia din anul 2012, când au fost identificaţi un număr de 891 debitori, cu suma totală de 9.839.553,15 lei şi au fost calculate majorări în valoare de 173.156,54 lei. Valoarea sumelor recuperate în cursul anului 2012 se ridică la 8.461.194,16 din care majorări de întârzâiere 75.835,66 lei”, a precizat Florian Pavel, directorul APIA.

Norme

Conform normelor în vigoare neregulă reprezintă orice abatere de la legalitaţe, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

În urma constatării unor nereguli APIA întocmeşte procese verbale de constatare a neregulior şi de stabilire a creanţelor bugetare care reprezintă titluri de creanţă, titluri de creanţă care sunt comunicate debitorilor conform legislaţiei în vigoare.

In mod obiţnuit, stingerea acestor creanţe se face prin conformare voluntară, adică prin plata directă, de către debitor, ca efect a propriei voinţe. În situaţia când debitorii nu-şi plătesc obligaţiile bugetare la termenele la care acestea au devenit exigibile, începând de la acest moment, se naşte, din punct de vedere juridic, dreptul APIA de a efectua deducerea din plăţile viitoare la care aceştia au dreptul sau de a demara acţiunea de executare silită.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !