Debite în limite normale

De Simona Drimbău
Debite măsurate
Debite măsurate - © FOTO:ABA
Măsurătorile comune de debite se încadrează în valorile acceptate.

În paralel cu verificările la lucrările de apărare derulate de curând, experţii români şi maghiari au măsurat debitele pe Crişul Repede, Crişul Negru şi Crişul Alb atât pe teritoriul român, căt și pe cel maghiar. Zilele acestea, comisia română-ungară a finalizat toate măsurătorile programate. Măsurătorile au fost efectuate din barcă pe Crișul Repede și Crișul Negru, iar pe Crișul Alb au fost efectuate de pe un pod rutier.

„Anual, în secţiuni prestabilite, se fac măsurători comune româno-ungare pentru determinarea debitului apei. Acest lucru se obţine prin măsurarea adâncimi, lăţimii şi vitezei cursului de apă. Fiecare echipă foloseşte propria aparatură şi utilizează programe şi metodologii diferite de calcul. La final, se confruntă datele obţinute, atât de hidrologii români, cât şi de cei maghiari. Abaterile faţă de media celor două metode de măsurare nu trebuie să fie mai mare de 5%, cu alte cuvinte, indiferent de metoda prin care s-au făcut măsurătorile şi calculele, rezultatele trebuie să coincidă având o marjă de eroare de maxim 5%”, a precizat Sorin Guler, directorul ABA Crişuri.

Aceste măsurători sunt foarte importante, atât pentru partea română, cât și pentru partea maghiară întrucât ele stau la baza schimbului de informaţii hidrologice şi contribuie la buna gestionare în comun a resurselor de apă.

Măsurătorile comune se efectuează în conformitate cu prevederile acordului bilateral al Comisiei Hidrotehnice Româno-Ungare. Acest acord vorbeşte despre colaborarea bilaterală în domeniul gospodăririi apelor şi stabileşte sarcinile şi obligaţiile părţilor în domenii precum: apărarea împotriva inundaţiilor; urmărirea calităţii apelor de frontieră, schimbul de informaţii meteorologice, hidrologice şi avertizări cu privire la fenomenele periculoase şi poluări accidentale, precum şi urmărirea funcţionalităţii lucrărilor hidrotehnice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !