Debut cu dreptul la Euro

Debut cu dreptul la Euro
PORTO – Naţionala de futsal a României, care are 11 dintre cei 14 jucători din lot de la campioana FC CIP Deva, a câştigat în faţa Cehiei meciul de debut la turneul final al CE din Portugalia.

Tricolorii au învins cu scorul 8-4 (2-2) şi conduc în clasamentul grupei A. Golurile României au fost marcate de Matei (‘11, ‘36, ‘39 pen), Gherman (’16), Lupu (’22, ’34), Molomfălean (’23) şi Szocs (’31). Pentru cehi au marcat Dobre (’14 atutogol), Sluka (‘17), Resetar (‘26), M. Mares (‘29).
Florin Matei a marcat primul gol al României la un turneu final al Campionatului European, gol care a fost, de asemenea, primul din cadrul competiţiei găzduite de Portugalia.
Românii au condus cu 1-0, 2-1 şi 4-2, dar au tranşat soarta partidei în favoarea lor în ultimele zece minute ale întâlnirii, când au preluat iniţiativa şi au marcat patru goluri consecutive. „Am obţinut o victorie muncită şi cred că am demonstrat că nu ne-am calificat la acest turneu din întâmplare. La scorul de 4-2 pentru noi, am făcut două mari greşeli personale în propria jumătate de teren şi am fost egalaţi. Abia după aceasta, am supus adversarul unui pressing ucigator graţie căruia am revenit în joc şi am marcat de încă patru ori”, afirma Zoltan Jakab, antrenorul naţionalei şi al FC CIP Deva.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase