Debut folcloric al Toamnei Orădene

Calendarul „Toamnei Orădene” 2005 este deja bătut în cuie. Caietul cu programul a ieşit miercuri după-amiaza, din tipografie şi urmează să fie distribuit sponsorilor, colaboratorilor şi organizatorilor festivalului, astfel încât cuprinsul său să ajungă la urechile cât mai multor orădeni.

„Am tipărit 1.000 de exemplare şi am început să le distribuim în oraş”, spune Cristian Vasilescu, membru în directoratul festivalului.

Acesta spune că până acum, Festivalul Toamna Orădeană a costat între 2,8 şi 2,9 miliarde de lei, sună la care au constribuit masiv şi sponsorii. Cristian Vasilescui susţine că, judecând după modul în care evoluează organizarea festivalului, nu este chiar deloc exclusă o economie de aproximativ 500 de milioane de lei, din banii alocaţi de la bugetul local.

 

Debut folcloric

Conform programului, lansarea Toamnei Orădene se va face sub semnul muzicii populare. Alaiul urmează să se constituie pe platoul din faţa Sălii Sporturilor Antonio Alexe şi apoi să parcurgă oraşul pe traseul Strada A. Cazaban – T.Vladimirescu – Piaţa Unirii – Parcarea din strada Independenţei.

Prima seară din festival va culmina cu un spectacol folcloric oferit de ansamblul Bihorul şi de solistele Sava Negrean Brudaşcu şi Ileana Lăceanu. Duminică, a doua zi de festival, Parada Dansului, Portului şi Cântecului Bihorean va avea ca vedete pe Ileana Domuţa Mastan şi Valeria Peter Predescu.

Cristina Ghilea

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !