Debut înfrigurat pentru Toamna Orădeană / Oradea FestiFall

De Cristina Ghilea
13Comentarii
Debut înfrigurat pentru Toamna Orădeană / Oradea FestiFall
Deși a fost ușor devansat de la an la an, festivalul de toamnă al Oradiei „își respectă” denumirea în acest an: începe pe o vreme câinoasă, cu ploaie, frig și vânt.

Rupt total de ziua Oradiei, aniversată în 12 octombrie, festivalul Toamna Orădeană a luat startul joi și ocupă spațiul central al urbei pentru patru zile.

Ca o noutate, ediția din acest an propune orădenilor o întâlnire cu trupele locale, selectate în urma unui vot online. Acestea au la dispoziție scena secundară, amplasată pe noul Corso, strada Vasile Alecsandri.

Astfel, în prima seară urmează să cânte trupele Mustang, Frații JDiERI și Nuntașii Bihorului Juniori, pe scena principală din Piața Unirii.

De asemenea, N.O.R, Ansamblul folcloric Aușana, Camilo Duarte și ZITO, vor performa la scena secundară de pe pietonala Vasile Alecsandri, câte o trupă pe zi, în fiecare zi de festival.
Scena secundară, denumită Live Nouveau, va fi amplasată pe Alecsandri, în fața clădirii Teatrului Arcadia.

În program figurează și prestații cu mimi și personaje exotice, defilând pe picioroange printre vizitatori. Trupele aduse la Oradea: Gold Tree Walkers, One Man’s Band și Carillon by International Show Parade.

Program Oradea FestiFall – Toamna orădeană 2019

Ultimele pregătiri

Joi dimineață, în Piața Unirii, pe o ploaie măruntă și un frig pătrunzător, se lucra la ridicarea ultimelor corturi și la amplasarea ultimelor tarabe din festival.
Organizatorii au anunțat, tot ca un soi de noutate, că Oradea Festifall va cuprinde și o zonă dedicată unor designeri din țară: Buticul de Toamnă expune spre vânzare îmbrăcăminte, încălțăminte și accessorii handmade.

„Așadar, în perioada 3-6 octombrie, la Oradea Festifall îi veți putea întâlni pe cei de la Pălăria Dadarlat, blană, Differenzial Kraft, Fahéj, Festies, Mauri și Notorious Store”, se arată într-un comunicat de presă al APTOR.

În fiecare zi, sunt deschise și atelierele pentru cei mici: ¬ルツ️jocuri interactive și de relaxare, joi-duminică, 16:00-18:00; ateliere de pictură pe sticlă, sâmbătă-duminică, 11:00-13:00; baloane, pictură pe față, ateliere de colorat, ateliere de pictură pe ceramică, joi-vineri 12:00-23:00, sâmbătă-duminică 10:00-23:00; loc de joacă pentru copii, joi-vineri 14:00-18:00, sâmbătă-duminică 14:00-18:00.

Oradea FestiFall vine cu restricții severe de circulație

Instalația Gaia a fost montată în Piața Unirii



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor