Zeno a avut un debut reuşit, reuşind să înscrie 13 puncte, dintre care un coş de la distanţă, într-un timp de 20 de minute petrecute pe teren. El şi-a mai trecut în cont trei recuperări şi două pase decisive. Primul său coş pentru CSM CSU a fost deosebit de spectaculos, după o fază de alley-oop, în urma unei pase de mare fineţe a lui Franklin.
„Este greu de introdus un jucător nou într-un angrenaj ca al nostru. A fost nevoie să ne adaptăm, să schimbăm poziţiile şi atribuţiunile unor jucători. Sunt însă mulţumit de jocul lui Zeno la debutul său. Îl cunosc bine, ştiu care sunt calităţile şi defectele sale, ce poate să facă pe teren. Aveam nevoie de un jucător ca el pentru a ne proteja în cazul unor nedorite accidentări, pentru că după data de 28 februarie, nu se mai pot face modificări în lot”, a declarat antrenorul Cristian Achim.
Sfertul doi al partidei BC Mureș – CSM CSU Oradea. Primul coș marcat de Martin Zeno poate fi urmărit la minutul 17:30.
Citiți principiile noastre de moderare aici!