„Declar că nu am plagiat”

3Comentarii
ORADEA – Potrivit rectorului Universităţii din Oradea, Cornel Antal, Senatul instituţiei de învăţământ superior a aprobat în şedinţa de luni metodologia privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor universitare.

Aceasta va fi postată pe site-ul universităţii în zilele ce urmează. Astfel, examenele de finalizare a studiilor vor putea fi susţinute în două sesiuni: cea din vară (iunie – iulie) şi sesiunea de iarnă (ianuarie – februarie). Pentru cei din învăţământul medico-farmaceutic examenele de licenţă vor fi organizate în sesiunea de toamnă (septembrie – octombrie) şi în sesiunea de iarnă (ianuarie – februarie). Temele lucrărilor de licenţă sau a celor de disertaţie sunt stabilite de cadrele didactice de specialitate şi sunt aprobate de consiliul facultăţii sau a departamentului.

Declaraţie

În acest an studenţii vor avea obligaţia să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu au copiat lucrarea de licenţă, că nu a utilizat surse neautorizate şi că nu a plagiat.

„Pentru a preveni fenomenul reluării unor lucrări susţinute în anii anteriori, fiecare candidat are obligaţia să consemneze în scris sub proprie semnătură şi de a înregistra oficial la secretariatul facultăţii documentul – tip completat de mână prin care evidenţiază contribuţia proprie şi gradul de noutate al lucrării”, a precizat Cornel Antal, rectorul UO. Acesta a amintit că unele facultăţi practicau deja această regulă, dar de acum ea este extinsă la nivelul Universităţii.

Regulamentul precizează că toate „comisiile pentru examenul de finalizare a studiilor se stabilesc pe specializări, la propunerea Consiliilor facultăţilor, prin Decizia Rectorului şi cu aprobarea Senatului”.

Crina Dobocan



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor