Declararea veniturilor din arendă

Declararea veniturilor din arendă
Persoanele fizice care obţin venituri din arendarea bunurilor agricole, în baza uneor contracte, trebuie să depună o declaraţie – D200, la Fisc privind venitul realizat. „Înregistrarea contractelor de arendă se face la organul fiscal, în terme de 15 zile de la încheierea acestuia”, ne-a declarat Emil Balaciu, director executiv adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.

Prin organ fiscal se înţelege: organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în Romania; organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice.

„Plata impozitului pe veniturile din arendare se efectuează la organul fiscal, potrivit deciziei de impunere anuală, emisă pe baza declaraţiei privind venitul realizat, în 60 de zile de la data comunicării deciziei”, a precizat Emil Balaciu. Informaţii suplimentare se pot obţine la unităţile fiscale teritoriale sau la DGFP Bihor, Oradea str. D.Cantemir, nr. 2b,  camera 303 sau telefon 0259/433.056.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !