Declaraţii de avere, la termen

1Comentariu
Declaraţii de avere, la termen
Pe site-urile Primăriei Oradea, Consiliului Judeţean şi Prefecturii sunt postate averile funcţionarilor.

Pe site-ul Primăriei, www.oradea.ro, se pot vedea, la secţiunea «Informaţii de interes public» declaraţiile de avere ale funcţionarilor, conform Legii 144/2007. Ilie Bolojan a câştigat anul trecut 48.000 lei din salariu şi 4.750 euro din închirierea apartamentului cumpărat printr-un credit bancar de 57.900 de euro, înainte de a candida pentru funcţia de primar al Oradiei. Primarul a cedat soţiei sale administrarea firmei din Aleşd şi mai deţine împreună cu ea un apartament în Aleşd. Bolojan mai deţine 2,5 ha de teren şi o casă, moştenite în satul natal, Birtin.

Viceprimarul Gheorghe Carp deţine un apartament pe Splaiul Crişanei, şi acţiuni în valoare de 92.300 lei la fabrica de peleţi Ales Impex SRL, care i-au adus anul trecut 40.000 de lei, la fel ca veniturile salariale.

Viceprimarul Biro Rozalia continuă să deţină casa de pe strada Branului şi, împreună cu soţul ei, om de afaceri, mai au în proprietate o duzină de terenuri în Oradea, Paleu, Haieu, Betfia, Cristuru Secuiesc (Harghita), Lacul Fântânele (Cluj) precum şi în staţiunea Vama Veche de pe litoral, unde au cumpărat peste 11 hectare!

Dintre declaraţiile de avere de pe site-urile Consiliului Judeţean şi al Prefecturii Bihor se remarcă faptul că subprefectul Bitea nu şi-a mai reînnoit declaraţia de avere dată în 8 octombrie 2009.

C.H.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor