Declaraţiile nerezidenţilor

Ioan Mihaiu
Ioan Mihaiu
Nerezidenţii trebuie să depună două declaraţii fiscale până la sfârşitul lunii februarie.

Contribuabilii nerezidenţi şi reprezentanţele deschise în România, precum şi persoanele juridice române care au relaţii cu nerezidenţii, au mai multe obligaţii declarative pe care trebuie să le îndeplinească până la sfârşitul lunii februarie.

Declaraţii

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, aceştia trebuie să depună „Declaraţia anuală privind impozitul pe reprezentanţe” potrivit prevederilor OMFP nr. 460/2004, pentru anul fiscal în curs 2010. „Declaraţia se completeaza, în format hârtie, de persoana juridică din străinătate care a deschis o reprezentanţă în România şi se depune la organul fiscal în a cărui rază

teritorială reprezentanţa îşi desfăşoară activitatea”, a precizat Ioan Mihaiu, directorul coordonator al DGFP Bihor.

O altă declaraţie care trebuie depusă este „Declaraţia informativă privind veniturile din economii obţinute din România de persoane fizice rezidente în state membre ale Uniunii Europene, ţări terţe şi teritorii dependente sau asociate”-D400, potrivit OMEF nr. 564/2007, pentru anul fiscal precedent 2009. „Această declaraţie, care se completează în format electronic, însoţit de un borderou centralizator în format hârtie, semnat şi ştampilat, conform legii, se depune la organul fiscal la care plătitorul de venit este înregistrat în evidenţa fiscală”, explică directorul DGFP Bihor. Relaţii suplimentare se pot opţine de la unităţile fiscale teritoriale sau la DGFP Bihor, Oradea str. D.Cantemir, nr. 2b, camera 303 sau telefon 0259/433056.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase