Decont de la Guvern pentru elevii navetişti

De Călin Corpaş
4Comentarii
Decont de la Guvern pentru elevii navetişti
Începând cu acest an școlar, Guvernul va deconta integral naveta elevilor, spre deosebire de anii anteriori când decontul era parțial.

PNL a susținut în permanență necesitatea acestei măsuri care contribuie la reducerea abandonului școlar și salută elaborarea Ordonanței de urgență, transmite deputatul Florica Cherecheş. Decizia de plafonare a costului abonamentelor luată în 2013, a avut drept consecință creșterea abandonului școlar, de la 17,3% în 2013, la 19% în 2015, transmite aceasta. Aceasta creștere se datorează și faptului că un număr de 125.000 de elevi navetişti au fost nevoiţi să plătească pentru dreptul garantat prin Constituţie, la un învățământ gratuit.

„Va scădea abandonul şcolar”

„PNL susţine în totalitate această măsură! Anticipăm că va scădea rata abandonului şcolar, care ar trebui să ajungă la 11,3% până în anul 2020, România ocupând acum un rușinos loc trei în Uniunea Europeană în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii. Având în vedere faptul că unul din cinci elevi din învățământul secundar superior face naveta pentru a ajunge la ore, că peste jumătate din populația cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani locuiește în mediul rural, și că liceele și școlile profesionale sunt situate în general în zona urbană, măsura vine în ajutorul părinţilor care nu vor mai fi nevoiţi să suporte costul abonamentelor pentru transport, astfel că mulţi tineri vor avea şansa reală de a reuşi în viaţă prin educaţie, copiii din medii defavorizate nu vor mai fi discriminaţi pe criterii socio-economice şi vor avea acces gratuit la o educaţie de calitate”, se arată în comunicatul parlamentarei PNL de Oradea.

.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor