Deja trag linie sub actualul mandat?

De Cristina Ghilea
12Comentarii
Huszar Istvan, Ovidiu Mureşan, Ilie Bolojan, Mircea Mălan şi Eduard Florea
Huszar Istvan, Ovidiu Mureşan, Ilie Bolojan, Mircea Mălan şi Eduard Florea
Edilii, gata de campanie electorală: fac bilanţul la Primărie, să se poată „lăuda” apoi reciproc, la partid.

În graba mare, mai marii oraşului au convocat ieri, de urgenţă, o conferinţă de presă pentru a prezenta realizările administraţiei locale în mandatul 2012-2016. Au avut de expus un material vast, spre cinstea lor, mult prea amplu pentru a încăpea în ora care şi-au rezervat-o în agenda presei locale: pe ora 13:00 a fost anunţată conferinţa edililor iar de la ora 14:00, Opoziţia locală îşi anunţase deja cu o zi înainte conferinţa de presă de lansare a candidatei la Primărie. Coincidenţă, eroare de programare sau şicanare cu bună ştiinţă – asta doar mai marii oraşului, convocatorii conferinţei, pot şti.

Foşti şi actuali

La conferinţă au fost cuvântat primarul Ilie Bolojan, viceprimarii Mircea Mălan, Huszar Istvan, fostul viceprimar Ovidiu Mureşan şi city-managerul Eduard Florea.

Viceprimarul Mălan a insistat pe atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă, prin dezvoltarea parcurilor industriale. „În Parcul Industrial Eurobusiness I, din cele 4637 de locuri de muncă asumate avem 3516 de locuri de muncă existente la finalul anului 2015, iar valoarea investiţiilor asumate de către rezidenţi este de peste 206 milioane euro”, a arătat acesta. Florea a insistat că rezultatele se văd cel mai bine în cotele defalcate din IVG care revin oraşului – în 2015, cota defalcată din IVG-urile legate de parc se ridică la 840.000 euro.

Mălan a punctat apoi realizările din infrastuctură – Podul Prezan, drumul expres care ar urma să se termine anul acesta, pasajele centurii sau reabilitarea Podului Sf. Ladislau, care se va termina în iunie. Lui Mălan i-a revenit să prezinte şi investiţiile în parcările etajate, finalizate sau în şantier. Cel mai important proiect al oraşului rămâne reabilitarea unei părţi a reţelei de termoficare şi noua centrală pe gaz.

Social, cu Mureşan

Fostului vice Ovidiu Mureşan i-a revenit să expună investiţiile în lăcaşurile sociale – majoritatea pe bani europeni. Cele mai notabile sunt centrele de cazare temporară, centrele de zi pentru copii cu sindromul Down, scleroză multiplă şi Candeo şi Dignitas. A punctat apoi imobilele emblematice reabilitate sau în şantier, prin efortul fostei AIO – Casa Armatei, Palatul Apollo, Palatul Poynar, Palatul Stern, Palatul Moskovits Miksa, Republicii 13 etc.

Sport, cu Huszar

Actualul viceprimar Huszar Istvan a preferat să insiste pe partea de integrare a oraşului în calendarele naţionale şi internaţionale ale mai multor federaţii sportive: înot, basket sau fotbal. „Oradea trebuie să intre în planul campionatelor naţionale. Este important pentru că asta aduce vizitatori pe partea de turism sportiv”, apreciază el. Cu doar un an de mandat ca vice la activ, Huszar şi-a trecut la realizări şi soluţionarea a 295 de persoane dintre cele 400 care i-au ajuns în audenţe.

S-a declarat un susţinător al creării de forţă de muncă calificată în şcoala orădeană, prin creşterea învăţământului profesional.

Bani europeni, cu Bolojan

Proiectele finaţate din fonduri europene au fost prezentate de primarul Ilie Bolojan. Acesta a spus că Oradea a implementat în mandatul acesta proiecte de 247 milioane de euro şi a punctat cu Cetatea, Complexul Nymphaea, Piaţa Unirii, Ciuperca, Sinagoga Zion, reabilitarea sistemului de termoficare, reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe, realizarea pasajelor supraterane DN76 şi DN 79, drumul rapid, pistele velo, blocurile operatorii de la spitale , Piaţa Rogerius, utilităţile în parcurile industriale. Edilii s-au mai referit şi la amenajarea de spaţii verzi şi de recreere.

„Nu toate lucrurile sunt perfecte, sunt multe de făcut. Orice s-ar spune, făcând o trecere în revistă a direcţiilor principale care au fost asumate şi care au fost susţinute în Consiliul Local în aceşti ani, eu vreau să le mulţumesc colegilor mei, doarece aceste investiţii importante care au fost prezentate au fost rezultatul unei munci în echipă, iar efectele lor vor fi văzute în anii viitori”, e concluzia primarului.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor