Delicatesa in numele lui Iehova

Nici Nelutu Sabau, care face parte din martorii lui Iehova, nu a schimbat mentalitatea la Gloria.

Echipa locala a facut duminica in compania lui Dinamo un meci hilar, atat de hilar incat pe “caini” ii pufnea rasul la loviturile de corner, atunci cand jucatorii Gloriei mimau marcajul, iar ei ramaneau mereu liberi la centrari. Am vrut sa lasam cronica partidei o pagina goala, dar iata meciul asa cum a fost…


Cei care au avut ghinionul (sau proasta inspiraţie) să deschidă duminică la prânz televizorul pe Naţional TV, crezând că vor avea parte de un meci de fotbal, au primit ceva cu totul diferit. Rezultatul meciului dintre Dinamo Bucureşti şi Gloria Bistriţa nu s-a hotărât pe teren, ca la un meci obişnuit de fotbal, ci la masa de protocol.

Având pe masă diverse produse de panificaţie şi cofetărie, conducătorii celor două cluburi au ales cea mai amară ‘gustare’ pentru microbistul român: blatul. Suporterii echipei gazdă, obişnuiţi să li se servească astfel de mizerii, au hotărât că e mai bine să meargă la plimbare, mai ales că vremea era superbă, astfel încât pe stadion au fost prezenţi mai ales suporterii oaspeţilor, care nu puteau rata ‘delicatesa’. 

Proaspăt calificată in grupele Cupei UEFA, Dinamo a preferat să nu rişte prea mult în această partidă, aşa că şi-a stabilit dinainte scenariul. Numai cine nu a avut ochi să vadă nu şi-a dat seama de circul ordinar care s-a petrecut pe gazon…           

Ca de obicei la asemenea meciuri, supranumite ‘strategice’, totul a decurs conform planului. Gloria a forţat încă din primul minut înscrierea unui gol, atacând în valuri. Culmea, încăpăţânatul arbitru refuză de două ori să acorde penalti Gloriei, iar în disperare de cauză ca se strică înţelegerea, dinamoviştii se prefac ca le-a intrat soarele în cap la un corner al gazdelor, obţinut după o altă mare ocazie de gol, iar unul dintre cei doi jucători bistriţeni lăsaţi singuri în faţa porţii împinge mingea în plasa lui Gaev.

Totul decurge conform planului: 1-0 la pauză pentru Gloria. Repriza secunda continuă după acelaşi plan stabilit iniţial, iar Dinamo egalează repede. O lovitură liberă, centrare telefonată a căpitanului câinilor, reluare pe spate a lui Tamaş. Portarul gazdelor face eforturi disperate ca nu cumva să ajungă din greşeală mingea, iar scorul redevine egal.

Căderea bistriţenilor e cam ciudată, aşa că trebuie făcut ceva repede: un jucător al gazdelor primeşte al doilea cartonaş galben şi Dinamo e pe val. Cum se obişnuieşte atunci când o echipă care se bate să scape de retrogradare are 1-1 cu o echipă de pe locul 3, ca să nu mai spunem că se află şi in inferioritate numerică, antrenorul face o mutare absolut normala: scoate un fundaş şi aruncă în luptă un atacant!

Cine poate să-l suspecteze de blat pe Neluţu Sabău, martorul lui Iehova, care nu ar minţi nici în ruptul capului!? În primul rând cei care au urmărit desfăşurarea seriei a III-a a diviziei B, in ultimii 2 ani, cat antrenor la Gaz Metan Mediaş era corectul Sabău! Găzarii au făcut blaturi pe scară rulantă, dar nu au ajuns în divizia A, probabil din cauza sorţii care nu e de partea hoţilor! Plictisit de Mediaş, Sabău a venit în vară la Bistriţa, capitala blaturilor în România.

Primit cu mare fast şi anunţat ca cel care vine să schimbe imaginea de echipă cu ‘mijloace specifice’ a Gloriei, Sabău s-a demascat imediat, acesta fiind cel puţin al doilea blat evident făcut de echipa la care preşedinte este ‘tata’ Jean Pădureanu, bunicul bolnav şi pervers al fotbalului românesc.

Acest cancer al fenomenului fotbalistic din ţara noastră a luat si de această dată loc pe banca tehnică a echipei pe care o conduce, supraveghind cu privirea sa calmă care ascunde în spatele ei nenumărate astfel de hoţii, ca nu cumva să se greşească ceva din scenariul perfect.

Despre Dinamo nu trebuie spun nimic de vreo suspiciune, echipa din Ştefan cel Mare fiind chiar şi dovedită de incorectitudine într-un meci câştigat in deplasare acum câţiva ani cu cealaltă tumoare a campionatului nostru, Ceahlăul Piatra Neamţ (rămân celebre meciurile dintre Gloria şi Ceahlăul jucate cu 15 spectatori rătăciţi prin tribune), dar sancţionată uşor de conducătorii fotbalului.

În concluzie, pe final Gloria a căutat să îşi valorifice inferioritatea numerică, aruncându-se spre poarta dinamovistă. Este de prisos să spunem că Dinamo a marcat golul victoriei cu 12 minute înainte de final.           

O nouă victorie cu cântec a câinilor, probabil din nou trecută cu vederea de cei care ar trebui să taie în carne vie după astfel de furturi evidente. Cei care pierd sunt fanii sportului rege, care vin din ce în ce mai puţin pe stadioane, tocmai din cauza acestor jigodii care îşi bat joc de fotbal, furându-i pe faţa pe cei dornici să vadă spectacol.

Va rămâne în istorie titlul câştigat de Dinamo în 2004, cu o medie de spectatori de 1000 de spectatori pe teren propriu. Efectele s-au văzut imediat, Dinamo fiind eliminata din Liga Campionilor (e adevărat, de Manchester United), dar mai ales din Cupa UEFA, de o echipă precum Partizan Belgrad. Ţineţi-o tot aşa!!!

Sursa: Onlinesport.ro