Demisia, domnule Kiss!

62Comentarii
Demisia, domnule Kiss!
ORADEA – Jurnal bihorean îi cere public preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, să-şi dea demisia de onoare, în urma scandalului Cadea.

În urma izbucnirii scandalului Cadea, preşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Kiss, a reuşit performanţa de a-şi pune capul pe butuc. A mărturisit că a semnat acte fără să le citească, ceea ce arată cel puţin lipsă de responsabilitate. Vina sa, deocamdată, este una morală. A recunoscut-o public. Fapt extrem de grav, pentru care Jurnal bihorean îi cere demisia.

Felul în care conduce treburile judeţului, în calitate de preşedinte al CJ, este, în ochii opiniei publice, scandalos.

Presa locală a formulat în numeroase rânduri acuzaţii la adresa lui: nu ţine conferinţe de presă decât extrem de rar, nu dă curs cererilor de informaţii din partea presei decât dacă interesele sale o permit, secretele Consiliului Judeţean fiind păzite cu şapte lacăte de omul său de casă, Szabo Odon. Presa mai susţine că o bună parte dintre consilieri sunt marionetele sale, folosindu-i ca maşină de vot în propriul său interes.

 

Spălaţi-vă ruşinea!

Pentru toate acestea, dar în special pentru vina morală de a semna, în mod iresponsabil, acte oficiale  pe care nu se oboseşte să le citească, ziarul nostru îi cere domnului Kiss să-şi depună demisia. Nu avem în demersul nostru alt interes decât cel public.

Faptele care stau la baza acestuia au fost descrise în articolele noastre din numărul de ieri. Azi venim cu noi dovezi şi informaţii, care arată că preşedintele Consiliului Judeţean a acţionat în mod iresponsabil, semnând acte cu ochii închişi.

Nu ne interesează în acest moment ce presupune opinia publică (există numeroase bănuieli că Alexandru Kiss ştia foarte bine ce semnează). Nu ne interesează nici dacă a încălcat sau nu legea; e treaba justiţiei să constate acest lucru.

Contează doar faptul cert că domnul Kiss a acţionat în mod iresponsabil – iar acest lucru se poate repeta oricând.

Demisia sa, dacă vrea să fie considerat de acum înainte om de onoare, e obligatorie! Dacă nu, va rămâne o ruşine în ochii bihorenilor.

Alexandru Seres



62Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor