Demonstraţie de hipnoză la Oradea

Reactualizat la:
Demonstraţie de hipnoză la Oradea
Eugen Popa, președintele Asociație Române de Hipnoză, Trainer Internațional Hipnoză, va fi prezent, din nou la Oradea.

În perioada 11 – 15 mai acesta va susține 2 evenimente și ședințe de terapie individuală:

11 mai 2015 – Conferința Gratuită ”Regresia Hipnotică”, 13 – 15  mai workshopul specializat de Regresie Hipnotcă,  acreditat de Asociația Română de Hipnoză şi prezentat în premieră la Oradea.  Ședințele individuale sunt susținute numai pe baza programării.

Cei care vor să ştie ce este Regresia Hipnotică sunt aşteptaţi la prezentarea gratuită!

Din cuprinsul prezentării veţi afla: ce este Regresia Hipnotică, pașii Regresiei Hipnotice și veţi participa la demonstrație de Regresie Hipnotică.

La acest Workshop de Regresie Hipnotică poate participa oricine este interesat de domeniul hipnozei și în particular al regresiei. Poți folosi regresia hipnotică fie în domeniul terapeutic sau cel recreațional. Programul se adresează atât începătorilor, care deschid acum pentru prima dată această poartă către tărâmul fascinant al hipnozei și al regresiei, cât și celor care deja folosesc hipnoza dar vor să fie profesioniști desăvârșiți în utilizarea Regresiei Hipnotice!

eugen popa oradea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase