Demonstraţii sportive la „Traian Vuia“

Demonstraţii sportive la „Traian Vuia“
REŞIŢA – Liceul Teoretic „Traian Vuia“ a îmbrăcat, în aceste zile, straie de sărbătoare. Printre amplele manifestări care au avut loc cu această ocazie, sala de sport s-a dovedit a fi şi ieri neîncăpătoare.

Invitaţi de onoare

Astfel, a avut loc o demonstraţie de gimnastică oferită de cei mai talentaţi componenţi de la C.S.Ş.-C.S.M. Reşiţa, antrenor Cristi Stoican, o demonstraţie inedită de lupte oferită de sportivii de la C.S.Ş.-C.S.M. Reşiţa, coordonaţi de profesorul Adrian Dacica.

Printre invitaţii de onoare s-a regăsit şi Diana Mudrag, medaliată mondială şi europeană, Roxana Năstruşnicu, medaliată europeană şi câteva sportive de la Centrul Olimpic şi Naţional de Lupte de la Reşiţa. A urmat o demonstraţie de karate, avându-i protagonişti pe doi dintre elevii liceului, Roxana Băsescu, care au „executat“ o demonstraţie de Tai-Chi şi Marian Răzvan, cu un program de kata.


Cum era normal, fiind un liceu în care handbalul este pe primul loc, juniorii I au luptat (de această dată doar pe teren) împotriva profesorilor într-un meci amical, iar ceilalţi elevi talentaţi la fotbal şi-au încercat şi ei norocul împotriva profesorilor din liceu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase