Dentiştii s-au ales

ORADEA – Deşi au fost mai puţini la vot decât în urmă cu două săptămâni, alegerile din cadrul Colegiului Medicilor Dentişti Bihor au fost sâmbătă validate. Aceasta pentru că acum nu a mai contat numărul celor prezenţi.

Din cei peste 500 de stomatologi cu drept de vot, doar 264 s-au prezentat în al doilea tur de scrutin la urne, alegerile desfăşurându-se în sala mică a Primăriei Oradea. Dentiştii i-au ales pe cei 29 de membri din cadrul Consiliului Judeţean al CMD, pe cei 15 reprezentanţi ai Adunării Generale cât şi pe cei trei membri ai Comisiei de Cenzori.

Potrivit regulamentului alegerilor, după validarea de către Comisia Electorală Centrală a candidaţilor aleşi local şi atribuirea mandatelor de membri în consiliul colegiului judeţean, în termen de maximum cinci zile, preşedintele comisiei electorale judeţene convoacă prima şedinţă a consiliului judeţean în care se vor alege membrii biroului executiv.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !