„Dependenţă” antidrog

Oradea, cap de „pod antidrog” peste graniţa româno-maghiară
Oradea, cap de „pod antidrog” peste graniţa româno-maghiară
ORADEA – Specialişti antidrog de la centrele din vestul ţării s-au întâlnit cu omologii din Ungaria. Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor a găzduit miercuri întâlnirea bilaterală de lucru dintre delegaţia ungară, condusă de dr. Penzes Marianne.

ORADEA – Cea română, condusă de subcomisarul Tomiţă Mihaela, şeful Biroului Regional Timiş, din delegaţia română mai făcând parte şi specialişti de la centrele CPECA din Arad, Satu Mare şi Bihor.

Dat fiind creşterea consumului şi a traficului de stupefiante, s-a analizat stadiul implementării programului de parteneriat româno-maghiar vizând activităţile comune în plan transfrontalier pentru reducerea cererii de droguri şi promovării soluţiilor alternative de tratament pentru consumatorii de droguri.
S-au „bătut în cuie” şi două proiecte PHARE, câte unul de fiecare parte, vizând acţiunile comune de formare a specialiştilor din cadrul CPECA şi structura similiară KEF din Ungaria, precum şi lansarea unor informări comune a consumatorilor de droguri despre serviciile oferite lor în zona transfrontalieră româno-ungară.
„Analiza a evidenţiat îmbunătăţirea clară a colaborării între cele două instituţii şi dorinţa de extindere a cooperării pe întreaga problematică euroregională. În speţă, pentru reducerea cererii şi ofertei de droguri, concomitent cu consolidarea interinstituţională şi implementarea unor programe-pilot în cele două ţări, în ceea ce priveşte tratamentul integrat al consumatorilor de droguri”, sintetizează obiectivele comune Ilinca Şandor, coordonator al CPECA Bihor.

Cristian Horgoş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase