Depozit de mărfuri în flăcări, la Remetea

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
Depozit de mărfuri în flăcări, la Remetea
© FOTO: ISU Crişana
Un incendiu izbucnit marţi spre prânz la un depozit al unui magazin de la Remetea a fost sesizat la ora 11:40 prin 112.

La locul incendiului (pornit de la un sistem de încălzire amplasat necorespunzător) au mers două echipaje de stingere de la Secţia de Pompieri Beiuş, echipajul de prim ajutor calificat al subunităţii menţionate şi Serviciul Voluntar pentru situaţii de Urgenţă Remetea. La recunoaştere, pompierii militari au constatat că flăcările se manifestau violent în interiorul depozitului de mărfuri alimentare şi nealimentare, situat la parterul unui bloc cu două etaje, riscul de propagare a acestora la magazinul aflat pe acelaşi nivel şi la apartamente fiind mare.

Pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea focarelor şi protecţia locuinţelor şi a magazinului (care avea un perete comun cu depozitul), reuşind să stingă incendiul într-o oră (în jurul orei 12:50), dar au continuat acţiunea de căutare a eventualelor focare ascunse şi de înlăturare a efectelor negative ale evenimentului până la ora 13:10.

Flăcările au ars două vitrine frigorifice, hârtie şi produse alimentare, pompierii militari reuşind să evacueze o parte din mărfurile aflate în magazia amenajată pe o suprafaţă de circa 25 metri pătraţi şi să împiedice propagarea incendiului la magazin şi la locuinţele aflate la etajele superioare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase