Depunerea declaraţiilor de asigurat

Depunerea declaraţiilor de asigurat
ORADEA - Bihorenii care realizează venituri din activităţi independente sunt obligaţi să se asigure şi să depună o declaraţie de asigurare la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Bihor. În această categorie intră şi persoanele care au calitatea de asociat, administrator sau manager.

„Conform art. 5(1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligate să depună declaraţie de asigurare persoanele din situaţiile prezentate, care realizează un venit brut pe un an calendaristic echivalent cu cel puţin trei salarii medii brute pe economie”, a precizat Szarka Arpad, directorul executiv al CJP Bihor. Salariul mediu brut pe economie la nivelul anului 2007 este de 3.810 lei.
Persoanele în cauză sunt obligate să se asigure şi să depună declaraţia de asigurare la CJP Bihor în termen de 30 de zile de la încadrarea în situaţiile menţionate.

„Sunt exceptate de la obligativitatea depunerii declaraţiei doar persoanele care au încheiate contracte individuale de muncă sau pensionarii”, a specificat Szarka Arpad. Nedepunerea în termen de 30 de zile a declaraţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei. La CJP Bihor sunt înregistrate în prezent circa 4.000 declaraţii de asigurare.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !