Deputat: Alegerile în PSD Timiș se vor ține în 1 martie. Pentru amânare ar fi semnat și un primar PNL

De Adrian Panduru
Deputat: Alegerile în PSD Timiș se vor ține în 1 martie. Pentru amânare ar fi semnat și un primar PNL
© Tion: Deputat: Alegerile în PSD Timiș se vor ține în 1 martie
Deși s-a tot vorbit că alegerile din PSD Timiș se vor amâna, deputatul Matei Suciu a spus că nu crede acest lucru. În Comitetul Executiv Național s-a pus în discuție amânarea alegerilor pentru șefia PSD Timiș, dar o decizie se va lua la Comitetul Executiv Județean de sâmbătă.

Candidatul pentru șefia partidului este președintele interimar Călin Dobra, liderul Consiliului Județean Timiș. La începutul acestei săptămâni au existat discuții în forul central al partidului, la nivel național, pe această temă, chiar Dobra declarând pentru TION că situația la nivelul organizației este „puțin tensionată”.

Deputatul PSD Matei Suciu e de părere că vor fi alegeri în PSD Timiș în 1 martie. Asta deși o delegație de membri de partid a cerut la București amânarea alegerilor. Membri ai PSD, membri și… „un primar PNL”.

„S-a format o delegație de membri de partid care s-a deplasat la București să ia legătura cu președintele partidului, domnul Liviu Dragnea. Dânșii aveau o listă de semnături de susținere a acestei inițiative a lor, semnată de un număr destul de mare de membri de partid, și de către primari, și de viceprimari, și de consilieri locali, și de primari din alte partide, cum ar fi PNL. În CEX s-a dezbătut această problemă. Nu a fost votată amânarea alegerilor. Sâmbătă vom avea în cadrul partidului o nouă reuniune cu Comitetul Executiv al partidului și vom lua decizia de avea alegeri pe 1 martie sau de a le amâna. Sugestia de la București a fost de așa manieră, «băi, vedeți, faceți-vă voi în organizație inventarul și veniți și comunicați când vreți să țineți aceste alegeri». După părerea mea, alegerile se vor ține în data de 1 martie, pentru că așa cum am vorbit și eu cu majoritatea colegilor din CEX, marea majoritate își dorește ca aceste alegeri să se țină la PSD Timiș pe 1 martie. Nu are rost să decalăm această dată, pentru că cu siguranță cei care au fost nemulțumiți de o lungă perioadă de timp, probabil că vor fi nemulțumiți și în continuare. Dar vrem cu toții ca împreună cu președintele interimar al partidului să avem o discuție cu toți membrii noștri de partid care semnalează nemulțumiri vizavi de modul în care este condusă această organizație”, a spus Matei Suciu.

Consilierul local Dan Idolu a spus că mulți dintre cei care se aflau pe lista prezentată conducerii partidului de fapt nu au semnat-o sau nu ar fi știut ce semnează…

„Mulți dintre cei acei semnatari nu au recunoscut că au semnat. Deci, sunt lucruri urâte care normal exced dezbaterea internă, care e firească, demonstrează că e democrație în interiorul partidului. Dar să vii din afară să completezi un tabel cu semnături al unor oameni care s-au dezis clar, și cei care au semnat au spus că li s-a spus că semnează altceva, că semnează pentru un om ca prieten, dar nu ca să se folosească aceste semnături pentru candidaturi, pentru a crea tensiuni, în niciun caz. Eu îmi doresc ca acei colegi de-ai noștri care au semnat pe acea listă în mod conștient să fie măcar prezenți la ședințele de comitet executiv. Pentru că la ultima ei nu au fost prezenți, când s-a decis data alegerilor pe 1 martie și apoi te duci cu oameni din afară să contești data alegerilor”, a declarat spus Dan Idolu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !