Derby-urile Superligii la polo

Derby-urile Superligii la polo
ORADEA – Poloiştii orădeni susţin unul dintre cele mai importante examene din ultimii ani, partidele cu campioana naţională en titre, Steaua. Partidele sunt importante prin prisma faptului că echipa orădeană se află pe primul loc al clasamentului, având ocazia de a se distanţa faţă de Steaua în cazul unor rezultate favorabile.

Meciurile au aşadar o miză imensă pentru ambele formaţii: orădenii îşi doresc să se menţină pe primul loc, pentru a-şi păstra în continuare, înaintea turneelor finale, şansele la câştigarea titlului naţional; de cealaltă parte, steliştii sunt conştienţi că în cazul unor rezultate nefavorabile, s-ar îndepărta periculos de primele două locuri ale clasamentului.
Meciuri decisive
Antrenorul CSM Leonardo, Cornel Gordan, are la dispoziţie întregul lot de jucători. Ramiro Georgescu şi Ghiţă Dunca, jucători care au acuzat recidiva unor mai vechi accidentări la mâna de aruncare, resimţind dureri, se simt acum mai bine. „Sunt meciuri decisive, care vor stabili configuraţia finală a clasamentului înaintea celor patru turnee finale. Aştept să câştigăm sau să obţinem măcar trei puncte din cele două întâlniri, pentru a ne menţine pe primul loc şi pentru a aborda turneul play-off cu o linie de clasament cât mai bună. Sperăm, de asemenea, ca Rapidul să ia cel puţin un punct sau două în întâlnirile cu Dinamo”, ne-a declarat directorul CS Municipal, Petruţ Drăgan.
Meciurile CSM Leonardo – Steaua au loc la Bazinul acoperit Crişul, astăzi, cu începere de la ora 18, respectiv duminică, de la ora 10. Partidele vor fi conduse de cuplul de arbitri Mihai Simion (Bucureşti) – Tóth Francisc (Târgu Mureş). Iubitorii poloului şi suporterii acestora sunt aşteptaţi să-şi susţină favoriţii în cele două întâlniri.

Nutiu Gavril



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase