Dermatologii timisoreni, confruntati cu tot multe cazuri de cancer

De Delia S. Barbu
Loredana Boghian
Loredana Boghian
O acţiune derulată de Clinica de dermatologie Timişoara privind depistarea aluniţelor suspecte a scos la iveală faptul că tot mai multe persoane au probleme. Medicii au avut surpriza de a fi solicitaţi de familii cu mai mulţi copii, dar şi de vârstnici. Conform statisticilor, cancerul de piele face tot mai multe victime.

Aproape 100 de timişoreni, chiar familii cu 2-3 copii, s-au prezentat în ultimele săptămâni la dermatologi pentru a cere sfaturi privind aluniţe suspecte apărute pe piele. „Am descoperit mai multe suspiciuni de cancer,iar acestea au fost trimise la analize”, a spus medicul Loredana Boghian, unul dintre cei care au consultat pacienţii. La Clinica de dermatologie Timişoara s-a desfăşurat, în perioada 15 iunie-4 august, în fiecare sambătă, între orele 9-12, o acţiune de depistare a aluniţelor suspecte.

„Până acum au venit peste 70 de persoane, chiar familii cu 3 copii, care au vrut să afle dacă aluniţele pe care le are unul dintre micuţi sunt o problemă şi ce trebuie să facă. Am întâlnit, mai ales între pacienţii vârstnici, şi părerea greşită că, dacă ai o aluniţă nu trebuie să umbli la ea, trebuie să o laşi aşa cum e. 80 la sută dintre vârstnici cred asta. Total greşit! Orice leziune suspectă trebuie scoasă”, a mai spus dr. Loredana Boghian.

În toate cazurile, medicii au acordat consultaţii, au oferit sfaturi privind protecţia solară corectă, au recomandat tratament sau au extirpat aluniţele suspecte. Consultaţii pentru acest fel de probleme se fac permanent în Clinica de dermatologie Timişoara, pe baza unei trimiteri de la medicul de familie. Sfaturile medicilor rămân aceleaşi: evitarea expunerii la soare între orele 11-16 şi folosirea unor creme de protecţie solară din farmacii.

Statisticile la nivel mondial arată că numărul persoanelor trecute de 50 de ani care sunt diagnosticate cu melanom malign s-a triplat în ultimii 30 de ani in lume, iar în România, incidenţa melanomului a crescut de 3,85 de ori.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase