Derogare, cu acordul Fiscului

Ioan Mihaiu
Ioan Mihaiu
Pentru obţinerea regimului derogatoriu, contribuabilii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.

Mai mulţi contribuabili au nedumeriri vizavi de aplicarea Ordinului preşedintelui ANAF 1.221/2009 privind procedura de aprobare a regimului dedeclarare deorgatoriu. Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, vine cu lămuriri în acest sens. „În caz de inactivitate temporară a contribuabilului şi la cererea acestuia, administraţia fiscală poate aproba alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale. Aprobarea poate fi acordată pentru o perioadă cuprinsă între 12 luni şi 3 ani”, a precizat Ioan Mihaiu, directorul coordonator al DGFP Bihor.

Condiţii

Pentru a obţine regimul derogatoriu, contribuabilii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii cumulative: să nu desfăşoare nici un fel de activitate; să nu obţină venituri sau elemente asimilate veniturilor; să nu dispună de personal şi să nu plătească venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului; să figureze în evidenţa fiscală cu toate obligaţiile declarative şi de plată îndeplinite; să nu aibă în curs de soluţionare un decont de TVA cu sumă negativă cu opţiune de rambursare sau o cerere de restituire a impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi să nu facă obiectul unei acţiuni de inspecţie fiscală în curs de derulare.

De asemenea, contribuabilul nu trebuie să fie înscris în lista contribuabililor inactivi. „La Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă tribunalul Bihor au obţinut derogări circa 5.000 de firme. La DGFP Bihor doar 1.604 dintre aceste firme au cerut regim derogatoriu: 778 aprobate, 248 respinse şi 542 în lucru. Daca nu îndeplinesc una dintre condiţii nu primesc regimul. Pe restul nu-i absolvă nimeni de depunerea declaraţiilor”, a declarat Ioan Mihaiu.

Sunt supuse regimului dedeclarare derogatoriu următoarele declaraţii fiscale: formularul D100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat; formularul D101 privind impozitul pe profit; formularul D102 privind obligaţiile de plată la bugetul asigurărilor sociale; formularul D103 privind accizele; formularul D104 privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor; formularul D120 decont privind accizele; formularul D130 decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă şi formularul D300 decont de TVA.

Pentru fracţiunea din an aflată în afara perioadei de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, contribuabilii au obligaţia de a depune: formularul D101 privind impozitul pe profit; formularul D120 decont privind accizele; formularul D130 decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă, la termenele prevăzute de lege. situaţiile financiare anuale şi raportările semestriale nu se supun regimului de declarare derogatoriu.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !