Deşeuri electronice în mediul rural

Deşeuri electronice în mediul rural
HUNEDOARA – Cantitatea de deşeuri electrice şi electronice colectată în campania din 2007 la nivelul judeţului Hunedoara a fost de 54,85 de tone, însemnând 0,187 grame pe cap de locuitor.

Până la sfârşitul anului 2008, aceasta ar trebui să ajungă la 4 kg, după normele UE. „Nu suntem pregătiţi, deciziile nu s-au luat în serios şi astfel nu ne-am atins ţinta. Faptul că nu se realizează o colectare selectivă a deşeurilor înseamnă o creştere a taxelor către Asociaţiile de Proprietari, pe care o aplică firmele de salubritate şi care se răsfrânge asupra populaţiei”, spune Elena Bădescu, director al Agenţiei de Protecţia Mediului Deva.


Cu toate acestea Ministerul Mediului va organiza anul acesta patru campanii de colectare a deşeurilor electrice şi electronice, două dintre acestea urmând să se desfăşoare în zona rurală. Acestea vor fi organizate în zilele de 5 aprilie, 3 mai, 6 septembrie şi 4 octombrie. „Decizia a fost luată de primăriile din mediul rural, datorită faptului că aceste deşeuri sunt greu de transportat din aceste zone. Prin aceste campanii sperăm că populaţia să nu se mai debaraseze de aparatura inutilă pe unde apucă. Aceasta are de cele mai multe ori efecte toxice şi este abandonată pe marginea drumului sau a râurilor”, adaugă Elena Bădescu.

Grigore Roibu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !