Desfiinţează o staţie de tramvai

Repunerea în circulatie a tramvaielor pe ruta Republicii – Magheru nu aduce vesti bune pentru oradenii vecini cu farmacia de pe strada Pescarusului. Statia de aici va fi desfiintata.

Regia locala de transport în comun anunta ca la îndemnul ferm al politistilor din Circulatie, vor desfiinta statia de tramvai dintre Gara si Magazinul Crisul.

„Sigur ca fiecare om vrea câte ceva, dar aceasta statie nu poate fi pastrata, din ratiuni tehnice”, spune Nicolae Popescu, director tehnic al RA OTL, la solicitarea de a se mentine aceasta statie, semnata de 149 de oradeni care locuiesc pe strazi invecinate. .

„Acolo nu va mai fi niciodata statie, pentru ca nu este sigur pentru cetateni. Nu exista loc de refugiu si nici nu avem cum amenaja unul”, sustine directorul.

Disputa privind statia dureaza deja de mai bine de doi ani. Oradenii direct atinsi de desfiintarea statiei, cei care locuiesc pe strazile vecine, vor fi de-acum obligati sa parcurga o distanta si mai mare pe jos, de la statia de tramvai si pâna la domiciliu.

„Argumente ca fluenta circulatiei, lipsa de refugii, distanta mica între statiile vecine nu pot fi luate în serios. Sunt numeroase statii în Oradea lipsite de refugii sau care sunt în trafic, cea de pe strada Primariei fiind doar un exemplu”, se arata în memoriul semnat de cei 140 de oradeni nemultumiti de masura dictata de sefii OTL, pe care o apeciaza ca „abuziva si total nedreapta”.

Cristina Ghilea

Taguri: