Designerii orădeni pe catwalk

Designerii orădeni pe catwalk
Proiectul „Natura pentru Artă, Arta pentru Natură” se află la ediţia a II-a.

Membrii Asociaţiei D’ART au participat duminică la Zilele Cetăţii Timişoara. De această dată cu proiectul integrat „Natura, energie pentru viitor”, parte a proiectului „Natura pentru Artă, Arta pentru natură”. „Acest proiect integrat l-am realizat  în parteneriat cu Primăria Timişoara, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, Facultatea de Arte şi Design Timişoara, Liceul de Arte Plastice Timişoara, PTK IMAGE Timişoara. Cu acest prilej, studenţii de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara împreună cu membrii Asociaţiei D´ART au prezentat un număr de 27 de ţinute vestimentare realizate din materiale reciclabile sau cu mesaj ecologic, dată fiind aniversarea Zilei Pământului în preajma căreia ne aflăm”, spune Olimpia Urdea, preşedintele Asociaţiei D’ART. Din Oradea, au prezentat Felicia Burcia, Cristina Breteanu şi Zsolt Popa.

Colecţii

„În context cu obiectivul Asociaţiei D´ART de promovare a tinerilor absolvenţi, patru designeri, absolvenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, şi-au prezentat colecţiile. Este vorba despre Alexandra Marin, colecţia «Armonia», colecţie de scenă inspirată din arhitectura ce a marcat civilizaţia veche greacă. Realizată din materiale naturale, colecţia este bogat accesorizată cu bijuterii create de designerul Horia Abrdan. Diana Barbur a adus în faţa publicului colecţia «Matrioska», colecţie de robe-manteaux în care amprenta designerului este originală şi evidentă prin broderiile manuale cu care a decorat ţinutele”, spune Olimpia Urdea.

Consacrata Dana Panciu şi-a prezentat  «Ielele», colecţie haute- a-porter, în transpunerea căreia, mătasea şi dantela Chantilly, volumele şi suprapunerile propuse de designer, au reînviat mitul Ielelor.  „Parteneriatul şi colaborarea foarte bună pe care am avut-o în cadrul acestei  acţiuni cu Primăria Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, cu Facultatea de Artă şi Design Timişoara, întregul concurs pe care ni l-au acordat cei în drept, au dus la reuşita proiectului nostru, prin atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus”, a adăugat Olimpia Urdea.

Veronica Bursaşiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase