Desluşesc tainele fotografiei

De Crina Dobocan
Practică în studio
Practică în studio - © Foto: Ștefan Toth
Un nou curs de artă fotografică va debuta, în 17 mai, la Clubul Fotografic „Nufărul” Oradea.

Clubul Fotografic „Nufărul” şi Asociaţia „Euro Foto Art” Oradea demarează un nou curs de fotografie. Cei dornici să se specializeze în fotografie, tineri ori vârstnici, sunt aşteptaţi la un curs intensiv de artă fotografică.

Acesta va începe în data de 17 mai şi va avea o durată de patru săptămâni. Orele de curs vor fi susţinute de cunoscutul artist fotograf Ştefan Toth, preşedintele Clubului Fotografic „Nufărul”, la sediul fotoclubului din Cetatea Medievală Oradea, în zilele de miercuri şi joi, între orele 16:00-17:45.
O parte a orelor teoretice vor fi ținute în sălile Muzeului Cetății și Orașului Oradea, Secția „Istoria fotografiei orădene”.

„Unul dintre avantajele cursului este că absolvenţii vor învăţa să «vadă» altfel de cum au văzut până la înscrierea lor la acest curs. Vor vedea diferit oamenii din jurul lor, strada, peisajul, respectiv un film la televizor sau la cinema”, a explicat Ştefan Toth.

Cursanţilor le vor fi predate noţiuni generale despre istoria fotografiei, despre elementele de foto-compoziţie şi despre aparatele de fotografiat clasice şi digitale. Partea teoretică va fi urmată de una practică – o deplasare de creaţie în Centrul Istoric al Oradiei, cu aparatele de fotografiat.

De asemenea, cursanţii vor avea posibilitatea să realizeze diferite portrete în cadrul studioului Fotoclubului şi de a urmări şi a exersa mărirea fotografiilor cu ajutorul aparatelor de mărit clasice. „În cadrul acestui curs, participanţii vor învăţa noţiuni legate de procesul negativ şi pozitiv color, despre diapozitive alb-negru şi color şi despre creaţiile multimedia. Tot aici, vor fi dezbătute o serie de probleme ale esteticii şi creaţiei fotografice. Cursanţii vor avea posibilitatea de a participa la mai multe jurizări ale unor colecţii de fotografii artistice, respectiv la mai multe vernisaje organizate în Galeria Euro Foto Art”, a mai adăugat Ştefan Toth.

Înscrieri şi informaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0741/212.111 sau la e-mail-urile cfno.ro@gmail.com şi eurofotoart.ro@gmail.com.

Organizatorii oferă trei locuri gratuite pentru persoane defavorizate (proporțional cu numărul înscrierilor). Tot ce trebuie să facă cei interesați este să prezinte câteva documente justificative. Elevii, studenții şi pensionarii beneficiază de reducere din taxa de participare.

Cursurile se vor încheia cu o expoziţie de examen, în cadrul căreia vor fi prezentate cele mai reuşite creaţii artistice. Doritorii vor putea deveni membri ai Clubului Fotografic „Nufărul” sau ai Asociaţiei „Euro Foto Art”, unde vor putea să-şi continue preocupările în domeniul artei fotografice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase