Despăgubiri băneşti pentru cai

ORADEA – Proprietarii de cai vor fi despăgubiţi de către stat, în urma sacrificării cabalinelor din cauza anemiei infecţioase, boală care a afectat în Bihor anii trecuţi peste 450 de cai.

Sau cel putin asa sustine deputatul UDMR de Bihor, Lakatos Peter, care a anuntat
azi în cadrul unei conferinte de presa faptul ca Guvernul a avizat favorabil
propunerea legislativa prin care se creeaza posibilitatea platii catre proprietari
a contravalorii cailor sacrificati.

„Desi nu este suficient acest aviz, fara acesta nu se poate supune aprobarii
Parlamentului, care suntem siguri ca nu se va opune acestei propuneri”,
a declarat deputatul Lakatos. „Cu aceasta ocazie Bihorul a dovedit înca
o data ca poate sa lucreze în echipa, noi având tot sprijinul în
acest demers din partea domnului Ilie Bolojan si a lui Atilla Cseke”,
adauga Lakatos Peter.

1 euro/kg

Potrivit propunerii legislative, proprietarii de cai vor fi despagubiti cu
un euro/kg de cal. Astfel daca un cal a avut în jur de 200 de kilograme,
stapânul va primi 200 de euro, adica în jur de 6,6 milioane de lei
vechi, suma foarte mica având în vedere ca un cal sanatos, cu aceeasi
greutate valoreaza peste 15 milioane de lei vechi. În Bihor peste 450
de proprietari vor trebui sa se multumeasca cu acest pret.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase