Despăgubiri pentru Daciile comuniste

Despăgubiri pentru Daciile comuniste
Persoanele care au depus bani la CEC până în anul 1992 pentru achiziţia de autoturisme îşi vor primi despăgubirile la sfârşitul lunii decembrie, a declarat ieri ministrul Economiei si Finanţelor, Varujan Vosganian.

Ministrul a menţionat că, „într-o evaluare grosieră”, ar putea fi alocaţi 200 de milioane de lei (vechi – n.r.) pentru fiecare beneficiar, respectiv 5.500-6.000 de euro, dar vor exista diferenţieri în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi momentul constituirii depozitelor la CEC, nivelul sumei depuse sau marca maşinii.

Valoarea totală a despăgubirilor este de aproape 760 de milioane de lei, sumele urmând să fie distribuite la 37.460 de persoane. Ministrul a precizat că procedurile privind emiterea de titluri pentru depunătorii de bani în scopul achiziţiei de autoturisme au fost finalizate miercuri.

„Noi vom transmite CEC valoarea. Astfel, CEC devine creditor al statului cu această sumă, iar la momentul scadenţei, respectiv la finele lunii decembrie 2008, CEC va livra în conturile celor 37.462 de deponenţi sumele cuvenite fiecărei persoane, astfel încât această chestiune se va soluţiona definitiv. Am onorat o promisiune veche şi terminăm o dezbatere care era stânjenitoare pentru tranziţia noastră”, a mai spus Vosganian.

Valentin Buda



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !