Despre Oradea, la Organizaţia Naţiunilor Unite

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
Despre Oradea, la Organizaţia Naţiunilor Unite
Ce pot avea în comun limba spaniolă, ONU, Oradea şi spaţiile sale verzi? Pe Denisa Stejeran!

Vineri, la New York, tânăra orădeancă s-a adresat publicului de la tribuna ONU, din sala Adunării Generale, în cadrul unei sesiuni speciale, dedicate câştigătorilor concursului internaţional de eseuri „Many Languages, One World”.

Tema propusă studenţilor în acest an a fost să prezinte planuri de acţiune în acord cu Agenda ONU pentru Dezvoltare Durabilă.
Orădeanca în vârstă de 24 de ani şi-a adaptat discursul la realităţile orădene. Tema nu îi este chiar străină, tatăl său, Mircea Stejeran, este şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din cadrul Primăriei, entitate care administrează spaţiile verzi publice din oraş.

Denisa Stejeran a punctat intenţia municipalităţii de a amenaja locuri de recreere astfel încât fiecare orădean să beneficieze de această facilitate la o distanţă de cinci minute de locuinţă. A mai pomenit despre modul în care amenajarea balcoanelor şi teraselor cu vegetaţie exotică contribuie la îmbunătăţirea calităţii aerului în oraş şi a mai vorbit despre necesitatea bazei de date municipale, accesibile de pe telefon cu ajutorul unei aplicaţii care să conţină informaţii despre fiecare arbore, despre cantitatea de oxigen pe care o generează şi despre sănătatea sa.

Discursul rostit în spaniolă şi l-a încheiat cu un romanesc „mulțumesc”.denisa-stejeran-onu-2

Denisa Stejeran, reprezentanta României la acest concurs internațional, se numără între cei 60 de câştigători din toată lumea, selectaţi dintre peste 6.000 de participanţi proveniţi de la peste 1.900 de universităţi.

Cei 60 au fost răsplătiţi cu o excursie la Boston şi New York şi cu şansa de a ţine un discurs la Adunarea Generală a ONU. Concursul s-a ţinut pe şase categorii ligvistice – arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă.

Orădeanca este absolventă a Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj, Facultatea de litere, secţia engleză-franceză, cu master luat recent, cu nota maximă, în comunicare multilingvă și multiculturală. Vorbeşte engleză, franceză, portugheză și spaniolă.