Despre serviciile de informaţii, la Centrul NATO

Despre serviciile de informaţii, la Centrul NATO
Centrul NATO a servit ca spaţiu de protocol pentru masa rotundă „Paradigma controlului democratic al serviciilor de informaţii, vector al bunei guvernări”, desfăşurată săptămâna aceasta, de marţi până joi.

Conform deputatului ALDE, Marian Cupşa, aceasta a reunit parlamentari din comisiile de Apărare, SRI şi SIE, precum şi „societatea civilă”. Totuşi, nu a fost popularizată deloc în Oradea.

„Prezenţa mea în Bihor se datorează faptului că Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor a organizat o masă rotundă la Centrul NATO din Oradea, cu tema «Paradigma controlului democratic al serviciilor de informaţii, vector al bunei guvernări». Am reprezentat comisia din care fac parte (SRI – n.r.). Avem o legislaţie din anii ’90 şi suntem în 2017. Această legislaţie nu mai răspunde nevoilor societăţii, astfel încât trebuie îmbunătăţită. A fost o discuţie foarte constructivă, la care au participat parlamentari din Comisia de Apărare, Comisia SIE şi Comisia SRI şi societatea civilă”, a spus parlamentarul.

La discuţii au luat parte, între alţii, preşedintele Comisiei de Apărare, Dorel Căprar, Marius Surgent, din Comisia SIE, Horia Nasta, din comisia SRI, şi proaspăt avansatul general de brigadă Eduard Simon, director al Centrului de Excelenţă NATO HUMINT din Oradea, specializat în culegerea de informaţii din sursă umană.

În opinia lui Cupşa, „nu e niciun lucru deplasat” că Centrul NATO din Oradea a fost ales strict ca locaţie pentru dezbateri.

De altfel, acesta s-a ferit să precizeze concret ce anume s-a discutat sau concluziile la care s-a ajuns. A preferat să arunce „pe masă” noţiuni precum „combatarea terorismului şi a atacurilor cibernetice”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase