Despre sex, droguri şi zodii, la ora de religie

Reactualizat la:
3Comentarii
Despre sex, droguri şi zodii, la ora de religie
În noul an şcolar, elevii de liceu vor învăţa la religie despre influenţa muzicii, viaţa intimă şi ecologia creştină.

Liceenii vor învăţa după o nouă programă şcolară la ora de religie, care a fost revizuită recent. Dacă până acum elevii aflau despre istoria religiilor, pregătirea credinciosului pentru participarea la viaţa cultică sau datoriile creştinului faţă de Dumnezeu şi faţă de sine, din acest an şcolar elevii au teme “moderne”.

La lecţia despre pericolul drogurilor, “profesorii nu trebuie să jignească sau să judece”, susţine Vasile Timiş, inspectorul de religie din cadrul Ministerului Educaţiei. “Atât timp cât există aceste substanţe, cred că îi place şi lui Dumnezeu de ni le-a dat aici pe PămânDar e clar că la dependenţă nu te împinge îngeraşul”, spune glumeţ inspectorul.

Ecologia creştină este o nouă temă. “Toate cultele au început să fie interesate de ecologie. Lumea este creată de Dumnezeu, iar elevii vor învăţa că trebuie să aibă grijă de ea, să înveţe care sunt problemele mediului”, explică profesorul Vasile Timiş. Pe lângă muzica religioasă, liceenii vor învăţa şi că trebuie să selecteze ce ascultă acasă. “Ei trebuie să ştie că un anumit tip de muzică îţi poate da o stare de meditaţie, de rugăciune, alt tip poate să dea o stare de bună dispoziţie. Profesorul vine cu perspectiva morală, faţă de orele de dirigenţie”, spune inspectorul de religie din minister.

Şi evenimentele delicate din istoria creştinismului vor fi prezentate echilibrat, astfel încât să nu îndoctrineze. De exemplu, “în Marea Schismă de la 1054, profesorii vor folosi formula de «evenimente», pentru nu a aduce prejudicii unui cult sau altul”, explică profesorul Timiş. Elevii vor învăţa şi despre efectele pe care le pot avea superstiţiile, magia, numerologia sau astrologia asupra personalităţii lor.

“Nici o religie nu vede cu ochi buni aceste lucruri, iar în viaţa religioasă creştinească nu sunt bine venite. Elevii trebuie să ştie că pot exista persoane care vor să manipuleze pentru a avea câştiguri bănoase”, explică inspectorul Timiş. Potrivit acestuia, toate cultele din România şi-au dat acordul pentru această programă.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor