Despre statul degeaba

Nu va fi vorba, cum s-ar putea crede, despre unul din sporturile nationale cele mai îndragite mai ales de câteva decenii, ci despre acea inventie umana care si-a cam luat nasul la purtare, desi ne-a intrat sub piele cu lozinci: statul de stânga.

Celor care mai cred si la vârsta asta în duhul apelor, adica în faptul ca au scapat de socialism si ca în lume au triumfat capitalismul si democratia, sa le uram sa citeasca atent cele de mai jos.


Dreapta crede ca Guvernul are putere nu pentru ca si-a subjugat cetatenii, ci prin liberul lor consimtamânt, adica nu poate face decât ce au dreptul sa faca si cetatenii, care bineînteles nu pot delega decât ceea ce au. De pilda, politia e angajata sa ne protejeze comunitatea fiindca o desemnam sa faca în mod specializat ceea ce si noi avem dreptul sa facem. Folosirea fortei pentru a ne proteja viata, libertatea si proprietatea e o functie legitima a Guvernului pentru ca deriva de la indivizi, nu de la grup.

Dar când Guvernul ia o decizie cu care ei nu sunt de acord, care le e indiferenta sau despre care nici n-au fost consultati, de unde îsi aroga statul autoritatea de a impune respectarea ei? De la el însusi, în mod oarecum similar cu dreptul divin al vechilor monarhi, care se presupunea ca reprezinta vointa lui Dumnezeu (asa cum o interpretau ei, mai mult sau mai putin bine intentionati). În vremurile noastre atee, guvernele nu mai pretind a-L avea pe Dumnezeu drept autoritate, se bazeaza pe mascati, politie si armata, iar cine obiecteaza e pedepsit, vorba celebrului om de stânga Mao Tse-Tung: „Puterea politica pleaca din teava pistolului”.


Când guvernele pretind ca îsi iau autoritatea din alta sursa decât cei guvernati (adica de la ideologii pretins generoase, inclusiv visul de aur al omenirii, diverse opere complete, societatea socialista multilateral dezvoltata si alte democratii originale) se ajunge la distrugerea libertatii. Daca acceptam ca statul sau orice alta institutie are privilegiul de a face lucruri pe care nu au dreptul sa le faca simplii cetateni, aprobam inconstient ca drepturile omului nu sunt înnascute individului, ci provin de la stat, care daca are chef i le permite, daca nu, nu. Când acceptam asta, democratia e doar o lozinca si ne aflam în tiranie.

Stânga zice ca guvernele au puteri mai mari decât ale cetatenilor si ca sursa puterilor nu sunt indivizii, ci „societatea” careia îi apartin acestia. Nu e familiara imaginea asta de tatuc al statului si al reprezentantilor lui care „ne dau” salarii, pensii, locuri de munca, asistenta sociala si mâncare în schimbul votului si al aplauzelor noastre? Sa ne amintim de elucubratiile conului Leonida despre republica în care n-o sa plateasca nimeni impozite, dar statul va da în continuare salarii („Treaba statului, domnule, ca de-aia e stat!”).


Problema cu libertatea e ca e o alegere de fiecare clipa, iar pentru a alege corect trebuie sa fii exact informat. E mai comod sa-i lasi pe altii sa aleaga pentru tine daca mai crezi ca ei, inclusiv guvernantii, sunt niste Mosi Craciuni ce nu dorm noaptea de grija ta. „Omule, ajuta-te singur”, a zis Beethoven (un om de dreapta).

Adrian Gagiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase