Determinarea și voința nu au fost suficiente! Debut cu stângul în grupele FIBA

De Gavril Nutiu
2Comentarii
Determinarea și voința nu au fost suficiente! Debut cu stângul în grupele FIBA
© FOTO: Costel Demian
CSM CSU Oradea a pierdut cu 69-82 meciul de debut din FIBA Europe Cup.

Campioana României nu a reușit să învingă ocupanta locului 8 din ediția precedentă a campionatului Germaniei, s.Oliver Würzburg, deși echipei noastre nu i se poate reproșa nimic din punct de vedere al mobilizării și angajamentului. Formația germană a fost superioară, practicând o apărare foarte agresivă, care a incomodat vădit jocul nostru ofensiv. Gazdele au găsit cu greutate drumul spre coșul advers, dovadă în acest sens fiind numărul mic de puncte înscrise, doar 69.

Cu excepția primelor două minute, oaspeții s-au aflat în permanență la conducere. Echipa germană a dominat întâlnirea până la pauză, când scorul era 37-48. Ecartul a crescut la 15 puncte în debutul sfertului trei, scor 37-52, după care orădenii au început la rândul lor să intensifice jocul defensiv și au realizat un parțial de 12-0 pe parcursul a cinci minute, apropiindu-se la doar trei puncte, scor 51-54 (min 28). Din păcate, oaspeții au refăcut apoi avantajul, cu toate eforturile lăudabile, de altfel, ale echipei noastre. Scorul a fost mai strâns doar atunci când gazdele s-au apărat mai bine, dar echipa vizitatoare a știut să gestioneze bine acele momente, refăcând imediat ecartul. Diferența a fost făcută până la urmă de jocul defensiv mult mai exact al celor de la Würzburg, precum și de calitatea individuală superioară a adversarilor. Aflați mai mereu în criză de timp, jucătorii noștri au fost nevoiți să arunce adesea la coș din situații limită, iar precizia a avut de suferit. s.Oliver s-a impus în final cu 69-82.

CSM CSU debutează astfel „cu stângul” în Grupa A a FIBA Europe Cup și va juca etapa viitoare în deplasare cu ZZ Leiden. Echipa noastră a acumulat cea de-a cincea înfrângere din șase meciuri oficiale, un bilanț negativ, pe care nimeni nu îl anticipa la începutul sezonului.

CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.500
CSM CSU Oradea – s.Oliver Würzburg 69-82 (14-22, 23-26, 14-16, 18-18)
CSM CSU Oradea: Richard 15 (3×3), Watson 2, Valeika 7, Kariniauskas 13 (1×3), Ginyard 12 (3×3), Lucic 11, Lázár 2, Pasalic 7 (1×3). NU au jucat: Gavrilă, T. Fometescu, Petrescu, Meluț. Antrenor: Cristian Achim. Asistent: Milan Mitrovic
s.Oliver Würzburg: Olaseni 10, Hulls 13 (3×3), Buck, Richter 9, Cooks 10 (1×3), Loncar 2, Bowlin 10 (2×3), Albus, Koch 3 (1×3), Wells 11, Ellis 14 (1×3), Hoffmann. Antrenor: Denis Wucherer. Asistenți: Stephen Arigbabu, Steven Kristopher Key



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor