Deţinuţii protestează la Bârcea

Deţinuţii protestează  la Bârcea
Bîrcea Mare (M.S.) – Mai mulţi deţinuţi care se află închişi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Bârcea Mare, de lângă Deva, au protestat sporadic, ieri dimineaţa, solicitând să fie eliberaţi din închisoare. Măsurile de securitate au fost sporite, dar programul de vizite se desfăşoară normal.

O parte din protestatari sunt recidivişti, unii dintre ei având la activ infracţiuni comise cu violenţă, omoruri sau tâlhării, a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Gabriel Vesa.

„Protestul a început sâmbătă seara, după vizionarea ştirilor, în semn de solidaritate cu condamnaţii din alte unităţi ale sistemului penitenciar. Solicitările condamnaţilor au avut ca obiect intrarea în vigoare a unui decret de graţiere a pedepselor, conform iniţiativei legislative a deputatului Naty Meir, de care să beneficieze şi condamnaţii recidivişti, precum şi apariţia regulamentului de aplicare a Legii 275/2006 privind executarea pedepselor”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Deţinuţii au fost calmi în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, dar în cursul dimineţii de duminică unii dintre ei au început să strige „Libertate” sau să bată în grilajul de la ferestrele celulelor de detenţie.
În închisoarea de lângă Deva îşi ispăşesc pedepsele privative de libertate 870 de persoane.

M.Stan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase