Dezbatere despre modernizarea Pietei Rogerius

Dezbatere despre modernizarea Pietei Rogerius
Comercianţii din Piata Rogerius sunt neliniştiţi de viitorul lor, odată cu modernizarea pieţei.

Nelinişte şi nesiguranţă printre pieţarii din Piata Rogerius. Un studiu de fezabilitate pentru modernizarea pieţei, adoptat într-o şedinţă extraordinară de Consiliul Local Oradea a aprins fitilul la bomba care este gata să explodeze în Piata Rogerius.

Pentru a lămuri unele probleme vizavi de ce se va întâmpla cu piaţa, Asociaţia Pro Democraţia a organizat luni, de la ora 18:00, la Hotel Melody, o dezbatere publică la care au participat cei direct implicaţi în subiect.

Alături de circa 100 de comercianţi, reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din zonă şi simpli cumpărători, au mai fost prezenţi: directorul tehnic al Administraţiei Domeniului Public, Bimbo Szuhai Tibor şi Marius Moş, de la Direcţia de Dezvoltare din Primărie.

Discuţii

Adrian Şimon, preşedintele Pro Democraţia, se întreabă de ce această hotărâre a fost aprobată într-o şedinţă extraordinară. Şi tot el dă răspunsul. „Dacă hotărârea ar fi fost într-o şedinţă ordinară, ar fi fost nevoie de o dezbatere publică înainte”, subliniază reprezentantul Pro Democraţia.

„Vrem să ştim când va începe lucrarea? Cât va dura şi ce se va întâmpla cu noi”, se întreabă Alexandrina Nistor, una dintre comerciantele din piaţă. Probleme vor apărea şi după ce va fi gata modernizarea pieţei. „Am vrea să se ţină cont de cei care suntem mai vechi în piaţă la repartizarea locurilor. Pentru că am auzit că vor fi locuri mai puţine”, spune Florica Bara. În prezent în piaţă sunt circa 400 de locuri şi după modernizare vor mai rămâne circa 150, ceea ce îi sperie pe comercianţi.

Marius Moş, reprezentantul Primăriei, a încercat să clarifice unele probleme vizavi de modernizarea Pieţei Rogerius. „Totul a pornit din nevoia a crea standarde mai bune pentru comercianţi şi pentru cumpărători. Principala problemă este legată de numărul de locuri. Numărul de locuri va putea fi mărit. Trebuie să aşteptăm şi proiectul care va fi depus în luna ianuarie 2012. Piaţa va avea şi etaj. În perioada lucrărilor se vor găsi soluţii pentru continuarea activităţii”, a precizat Marius Moş.

Bimbo Szuhai Tibor a declarat că Piata Rogerius este una dintre cele mai profitabile din oraş pentru ADP. „Este important să nu scadă numărul locurilor. Trebuis să găsim o soluţie pentru creşterea numărului acestora. Sunt adeptul unui proiect etapizat, în trei etape. Se pot găsi soluţii pentru cei afectaţi. Sunt locuri în Pieţele Ioşia şi Decebal”, a subliniat reprezentntul ADP. Cuvintele lui au trezit rumoare printre pieţari, ştiindu-se că cele două piaţa amintite sunt cele mai slabe din oraş.

Vizavi de temerea vechilor comercianţi din Rogerius de a fi avantajaţi la ocuparea locurilor în piaţa modernizată, Bimbo Szuhai a precizat că „este o chestie de bun simţ pentru continuitatea celor care au fost mai de mult timp în piaţă. Sunt însă şi adeptul economiei de piaţă şi locurile mai bune vor fi licitate”.

Una peste alta, proiectul de modernizare a Pieţei Rogerius nu este primul de acest fel din Oradea. În urmă cu câţiva ani s-a făcut mare tam tam cu modernizarea Pieţei Cetate. Nu a ieşit nimic din lipsă de bani. Poate că acest proiect are mai mare şanse de izbândă, fiind făcut din fonduri europene.

DAN BIRTA

Centru de afaceri în Piaţa Rogerius



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !