Dezbatere pe tema diabetului zaharat

ORADEA - Cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului Zaharat, ieri, de la ora 13.00, în sala de raport a Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu” a avut loc o dezbatere privind situaţia actuală a copiilor cu diabet zaharat.

În calitate de invitaţi la manifestare, au luat parte prof. univ. dr. Amorin Popa, coordonatorul Centrului Judeţean de Diabet şi dr. Elena Moldoveanu, director medical al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor. Alături de organizatori, conducerea spitalului, a Asociaţiei Copiilor cu Diabet Zaharat din Bihor, AstraDiab, şi reprezentanţi ai Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Oradea (ASMO), la dezbatere au participat aproximativ 100 de persoane, copii cu diabet şi părinţii acestora, din cadrul AstraDiab.

„Copilul şi adolescentul cu diabet”

La manifestare au fost distribuite copiilor participanţi materiale instructiv-educative, conţinând informaţii referitoare la importanţa menţinerii sănătăţii la copilul cu diabet.„Principalele subiecte supuse dezbaterii sunt: metode de combatere a diabetului zaharat de tip II, recunoaşterea şi adresabilitatea medicală precoce, încă de la apariţia primelor semne ale acestuia, în special în contextul temei anului 2008 a Zilei Mondiale a Diabetului – Copilul şi adolescentul cu diabet”, a declarat dr. Larisa Dumbravă, preşedintă a asociaţiei AstraDiab. Medicul a precizat că în ultimii ani, deşi nu s-au înregistrat cazuri de deces în rândurile copiilor cu diabet, în schimb se remarcă o creştere alarmantă a numărului de cazuri de diabet tip II.

Mălina Pop



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase