Dezbaterea aquapark-ului, fără public

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
21Comentarii
Dezbaterea aquapark-ului, fără public
Patru persoane au participat la discuţiile despre tarife şi regulament, în sala de şedinţe a Administraţiei Domeniului Public, miercuri, la ora 12:00.

Ziua la amiază, pe la ora la care angajaţii sunt la lucru, studenţii la şcoală şi pensionarii sunt uşor obosiţi de activităţile dimineţii, la Adminstraţia Domeniului Public (ADP) SA a avut loc dezbarea publică a regulamentului de funcţionare şi a planului de tarife a Aquaparkului Nimphaea. Obiectivul a fost preluat de Primărie şi e în curs de predare către ADP. Data deschiderii pentru public este incertă dar nu foarte apropiată: cu o lună înainte de inaugurarea în costum de baie, ştrandul va fi supus unei probe de funcţionare, o simulare. Nici această probă nu a fost încă programată.

Modificări

Iniţiatorii regulamentului şi tarifelor sunt dispuşi să asculte multe sugestii venite, în scris, de la public. Dar numai pe una s-au arătat interesaţi să o ia în seamă: extinderea de la două la trei ore a biletului de adult de 25 de lei.  Liviu Andrica, directorul ADP a mai spus că s-a decis să interzică accesul publicului în ştrand cu mâncare şi băutură. „Dacă nu dai omului voie să vină cu mâncare de acasă, vom ajusta tarifele meniurilor astfel încât acestea să fie accesibile cât mai multora”, a spus managerul.

Acesta a precizat că partea de alimentaţie publică şi cea de servicii spa se vor atribui, prin licitaţie, unor firme obligate să respecte tarifele stabilite de ADP.

„Salvamarii şi asistenţii medicali, care în cazul nostru vor fi medici, îi angajăm noi. Sunt angajaţi administratorul, un inginer pentru sistem, patru instalatori şi urmează doi recepţioneri şi şapte operatori de date”, a mai spus Andrica.

Acesta ne-a spus că se preferă persoanele tinere şi că salariul este adecvat statutului acestora – început de carieră. În mod normal, asta înseamnă în jurul salariului minim pe economie. A renunţat la pretenţia ca personalul să cunoască limba maghiară, deşi spune că e un atuu. Asta pentru că aquaparkul are ca target şi clienţi din Ungaria, pe o rază care poate merge până la Debreţin.

Puţină lume la dezbaterea organizată de conducerea ADP ©

Propuneri

Deşi la discuţiile de miercuri au luat parte doar patru persoane în afară de gazde şi presă, ADP a primit mai multe observaţii faţă de cele propuse. Între acestea figurează reducerea preţului pentru orădeni, acordarea de facilităţi pentru studenţii merituoşi, tarifarea separată a toboganelor, introducerea biletului de familie pentru doi adulţi şi un copil sau reducerea preţurilor la bazinele de înot.

Va urma

Andrica nu se arată îngrijorat de faptul că pierde încasările de vară şi spune că teoria confom căreia vara e mai rentabilă activitatea e falsă. În opinia sa, cu cât mai multe instalaţii funcţionează, cu atât se reduce profitabilitatea. Aquapark-ul are o capacitate de 1538 de locuri şi, spune Andrica, nu se va accepta nicio persoană în plus peste acest număr: „Nu putem face o baie comunală din acest ştrand!” În această idee, există ideea introducerii biletelor de grup cu programare prealabilă.

Parcarea va fi gratuită pentru clienţii ştrandului dar, pentru ceilalţi, va exista o taxă, un fel de amendă care va intra la ADP.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor