Dezertori din PSD

Din cei 24 de primari pe care îi mai are PSD în Bihor, după 8 august ar putea rămâne doar 15-20. Până la această dată, toţi aleşii publici vor fi nevoiţi să depună o declaraţie prin care să spună clar cărui partid aparţin, iar pesediştii se simt ameninţaţi de un nou val de dezertări.

„După modul în care s-au comportat, nu exclud surprizele. Atracţia primarilor pentru propriul lor interes este net superioară celeia pentru valorile partidului”, a declarat preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar.

Acesta îi acuză pe reprezentanţii Alianţei PNL-PD că le oferă fonduri primarilor pentru a-i cumpăra. „Seremi (vicepreşedintele Consiliului Judeţean – n.r.) le spune să treacă la PD, că le rezolvă el fonduri pentru poduri, drumuri, tot ce vor”, a afirmat Bar.

„După 8 august o să vă spun clar fiecare primar pe ce a fost cumpărat”, a promis şeful pesediştilor bihoreni.

Sergiu Briceag



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !