Dezinteres pentru fonduri UE

Neinformarea, neîncrederea în sistemul de acordare a banilor si lipsa specialistilor în domeniul întocmirii proiectelor sunt cauzele lipsei de interes pentru fondurile UE.

Desi au avut doua luni la dispozitie, potentialii beneficiari de fonduri Phare CBC, proiecte mari, nu s-au prezentat pâna acum la Biroul Regional de Cooperare Transfrontaliera pe granita România – Ungaria. La biroul din Oradea ar trebui sa depuna proiecte aplicanti din Timis, Satu Mare, Arad si Bihor. „Pâna azi (vineri – n.r.), la ora 14:00, nu a fost depus nici un proiect”, ne-a declarat directorul Livia Banu. Milioane neinteresante?


Valoarea totala a fondurilor guvernamentale si europene puse la dispozitie pentru proiecte mari prin programul Phare CBC depaseste 6 milioane euro, fiind axate pe infrastructura rutiera, protectia mediului, colaborare între mediile de afaceri si mediile universitare.

Valoarea unui proiect mare poate fi cuprinsa între 200.000-825.000 euro. În urma cu doua saptamâni au fost depuse proiectele mici. Toate cele patru judete arondate la Biroul Regional din Oradea au depuse atunci 48 de proiecte. Zece proiecte proveneau din Bihor.

Bursasiu Veronica