Dezinteres pentru formare profesională

1Comentariu
Dezinteres pentru formare profesională
ORADEA - Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor îşi propune ca în următoarea perioadă să atragă 715 cursanţi în programele de formare profesională.

Asta pentru a acoperi într-o oarecare măsură deficienţa de care se fac răspunzătoare firmele ce refuză să-şi specializeze personalul.

Nici de programe de perfecţionare nu duc lipsă bihorenii. „Pentru anul 2008 ne-am propus 36 de programe de formare profesională pentru 715 persoane, aproape jumătate, femei. Din aceste 36 de programe, 28 sunt programe de formare profesională pentru şomeri, din care am derulat până în prezent 17. Ca o noutate, două dintre aceste programe sunt destinate persoanelor aflate în detenţie pe care vrem să le ajutăm la ieşirea din închisoare să se adapteze mai uşor vieţii sociale”, a precizat Dorel Drăchici – directorul AJOFM Bihor.

Reticenţi

Programe speciale de formare profesională se derulază şi pentru persoanele cu handicap, pentru şomerii din zona rurală dar şi pentru şomerii de lungă durată.

Reprezentanţii AJOFM spun că întâmpină dificultăţi în ceea ce privesc programele de formare profesională pe care angajatorii ar putea să le facă pentru specializarea angajaţilor. „Cei mai mulţi dintre ei refuză să facă programe pentru calificarea personalului pe care îl are în subordine motivând că angajaţii se califică şi apoi pleacă fie la alte societăţi fie în alte ţări”, susţine Drăghici.
Simona Albinaru



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor