Dezvoltarea resurselor umane din turismului rural, coordonata din Felix

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
Presedintele ANTREC Bihor, Maria Tatar
Presedintele ANTREC Bihor, Maria Tatar
Obiectivul se va realiza prin traininguri şi cursuri de perfecţionare şi calificare pentru 830 de persoane.

Acestea au fost selectate dintr-un grup ţintă de 2030 de persoane, din zonele rurale din regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Vest, Sud-Muntenia .Centrului regional de coordonare a serviciilor de dezvoltare a resurselor umane din mediul rural din regiunea Nord-Vest a fost stabilit la Băile Felix.

Au dezbătut rolul parteneriatelor strategice locale şi regionale pentru dezvoltarea resurselor umane din mediul rural, pentru diversificarea economiei rurale, pentru revitalizarea zonelor rurale prin dezvoltarea turismului. S-a întâmplat vineri, 29 iunie 2012, la Băile Felix, acolo unde a avut loc conferinta regională si workshop-ul privind Importanţa parteneriatelor la nivel local şi regional în dezvoltarea durabilă a zonelor rurale. Evenimentul a fost organizat de ANTREC Bihor – în calitate de partener – şi RGIC Consultanta. Acţiunea a avut loc în cadrul proiectului “Resursa umană, investiţie valoroasă în turismul rural românesc!” Investeşte în oameni!, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. În acest context s-a subliniat importanţa parteneriatele pe care ANTREC Bihor le-a încheiat cu primării, consilii judeţene, agenţii de ocupare a forţei de muncă, agenţii de turism, asociaţii de patronate, ONG-uri şi alte instituţii din regiunea Nord-Vest.La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai organizaţiilor non-guvernamentale care acţionează în regiunea Nord-Vest, care au ca activitate principală turismul rural sau dezvoltarea resurselor umane. “Obiectivul principal al proiectului este realizarea de traininguri şi cursuri de perfecţionare şi calificare pentru 830 de persoane din zonele rurale din regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Muntenia şi Centru, care au fost selectate dintr-un grup-ţintă de 2030 de persoane. Cursanţii sunt atât angajaţi din domeniul turismului rural, cât şi şomeri sau persoane angajate în agricultura de subzistenţă. Beneficiarii participă la cursuri de perfecţionare sau calificare în meseriile, administrator de pensiune turistică, cameristă, bucătar şi ospătar. Proiectul se va încheia în luna august a acestui an”, spune Otilia Manta, manager de proiect. Domnia sa a subliniat importanţa construirii unei reţele de parteneri care să susţină obiectivele proiectului nu numai pe perioada de implementare, dar şi pe termen lung. “Parteneriatele încheiate de ANTREC Bihor cu instituţii şi actori locali, publici şi privaţi, implicaţi în turismul local şi în dezvoltarea resurselor umane sunt extrem de utile în desfăşurarea unui proiect de amploare, cum este acesta. Comunicarea şi colaborarea eficientă între parteneri contribuie la îndeplinirea obiectivelor proiectului, dar şi la continuitatea pe termen lung a acestuia, pentru că astfel se formează o reţea interregională de organizaţii care are un rol important în creşterea calităţii competenţelor profesionale la nivel local şi regional. Deosebit de importantă în continuare va fi şi activitatea Centrului regional de coordonare a serviciilor de dezvoltare a resurselor umane din mediul rural din regiunea Nord-Vest, situat la Băile Felix”, spune Otilia Manta.

 Schimbarea mentalităţii

Preşedintele ANTREC Bihor, Maria Tatar a subliniat faptul ca este necesară şi o schimbare a mentalităţii în ceea ce priveşte formarea profesională, în sensul creşterii gradului de conştientizare cu privire la importanţa învăţării continue, a gradului de motivare pentru lărgirea cunoştinţelor şi dezvoltarea competenţelor persoanelor. Dezvoltarea sistemului de formare profesională continuă nu poate fi concepută în absenţa unor parteneriate construite cu contribuţia tuturor factorilor care pot influenţa evoluţia sistemului, în special a partenerilor sociali, dar şi a statului şi a autorităţilor sale de reglementare, a asociaţiilor profesionale, a furnizorilor de formare, a societăţii civile. Se impune creşterea implicării partenerilor sociali în stabilirea necesarului de competenţe pe piaţa forţei de muncă, astfel încât economia să dispună în timp util de resurse umane corespunzător calificate.În acest sens, este necesară adaptarea politicilor publice, pentru a asigura cadrul necesar mobilizării tuturor resurselor în favoarea formării profesionale continue la toate nivelurile. Acestea trebuie să încurajeze dialogul social, la nivel naţional, regional, local şi sectorial, în vederea participării tuturor actorilor implicaţi la dezvoltarea unui sistem de formare profesională continuă, flexibil şi transparent care să asigure tuturor şanse egale de acces şi integrare socioprofesională.Elaborarea şi aplicarea unor programe corespunzătoare de instruire permanentă a forţei de muncă va contribui la prevenirea deficitelor de forţă de muncă calificată/competenţe pentru anumite domenii şi ocupaţiile aferente acestora.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor