Dezvoltatorii imobiliari persoane fizice, avertizaţi de ANAF

De Dan Birta
1Comentariu
Dezvoltatorii imobiliari persoane fizice, avertizaţi de ANAF
Fiscul îi atenționează pe dezvoltatorii imobiliari persoane fizice să declare veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor până la data de 30 iulie.

Conducerea ANAF a avut o întrevedere cu reprezentanții Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, cărora le-a fost adus la cunoștință faptul că dezvoltatorii imobiliari persoane fizice trebuie să declare până la data de 30 iulie veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor.

În urma unei analize de risc efectuate de ANAF, s-a constatat că există nenumărate situații în care contribuabilii persoane fizice au declarat impozit pe venit din vânzarea proprietăților imobiliare, din patrimoniul personal, în condițiile în care aceștia erau obligați la plata impozitului pe venitul din proprietăți imobiliare din patrimoniul afacerii, așa cum prevede Codul Fiscal la capitolul privind impozitul pe venit – „Venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal”.

Având în vedere acest fapt, contribuabilii persoane fizice sunt invitați să-și clarifice situația fiscală referitoare la declararea și plata impozitului pe veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerii până la data de 30.07.2017. După această dată, acești contribuabili persoane fizice vor fi supuși inspecției fiscale, în baza analizei de risc efectuate.

Pentru a obține mai multe informații, contribuabilii pot contacta ANAF, apelând Serviciul de Îndrumare și Asistență Contribuabili la tel. 031.40.39.160 sau completând Formularul unic de contact, disponibil pe site-ul www.anaf.ro.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor