“Dialog…”, la Kosice

Membrii Asociaţiei „Euro Foto Art” şi cei ai Clubului Fotografic „Nufărul” şi-au expus lucrările în Slovacia.

O parte din membrii Asociaţiei „Euro Foto Art” din Oradea şi-au expus lucrările la Kosice (Slovacia). Vernisajul expoziţiei a avut loc pe 5 decembrie, la Galeria Centrului Kosice din Slovacia, în prezenţa unui public numeros şi a câtorva dintre artiştii orădeni, printre care Claudiu Szabo, Adela Lia Rusu, Ovi D. Pop şi Christian Filipescu.

„Publicul prezent la eveniment a fost salutat de doamna Lenka Vargová Jurková, directoarea Centrului Cultural Kosice, dar şi de doamna Helga Tmondyova, manager cultural. Cea din urmă a apreciat nivelul artistic al lucrărilor expuse”, a spus Ovidiu D. Pop.

Artistul fotograf Claudiu Szabó EFIAP i-a invitat pe colegii săi din Kosice să expună în Galeria “Euro Foto Art” în anul 2015.

60 de lucrări

Expoziţia „Dialog…” a fost alcătuită din 30 de lucrări realizate de membrii Asociaţiei “Euro Foto Art”: Barcsa Sándor (Balc), Bock Paul, Riverside  (California – SUA), Bodó László (Oradea), Cristel Bogdan (Bucureşti), Dudás László (Mediaş), Egri Francisc (Oradea), Gavaldik Zoltán, Holocsi Kálmán şi Kajtár Tibor (Szolnok – Ungaria),  Kovács Réka (Oradea),  Markus Adrian (Sighetu Marmaţiei),  Mészáros Ödön (Budapesta – Ungaria), Morvai Szabó Edina Éva (Oradea), Oláh Tibor (Debrecen – Ungaria), Tóth Tamás (Londra – Anglia), Ştefan Tóth István (Oradea), Tudosescu Gabriel (Bucureşti) şi Yan Jianwu – Beijing (China).

Colecţia Clubului Fotografic „Nufărul” formată din 30 de fotografii a fost realizată de artiştii fotografi: Baba-Filimon Ciprian, Chiş Dorin, Ciobanu Marius, Cacuci Cristian, Dancoglu Constantin, Demeter Constantin, Dragoş Dan, Ene Cristian, Petrila Gheorghe, Ovi D. Pop, Rusu Adela Lia, Stan Gelu, Stan Valentina, Szabó  Claudiu, Talpoş Gheorghe şi Vlaicu Teodora  din Oradea, respectiv Filipescu Christian din Beiuş.

Expoziţia itinerantă a fost vernisată în acest an în mai multe Galerii din România: Cluj Napoca, Galaţi, Bucureşti, Târgu Mureş şi Carei, respectiv în Krosno (Polonia), Debrecen (Ungaria), Ujghorod (Ucraina), Shenzen (China).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !