Acum, invitata regizorului Radu Vaida este Ana Maria Georgescu. Spectacolul va fi joi, de la ora 19, la Sala Arcadia. În cadrul dialogului, gazda spectacolului va încerca să treacă dincolo de aparenţe şi să aducă la suprafaţă gândurile, crezurile şi trăirile omului Ana Maria Georgescu. Spectatorii vor putea să îi adreseze întrebări invitatei şi, în plus, să o asculte interpretând melodii, alături de chitaristul Adi Tencuţiu. Proiectul „Dialoguri interioare” a debutat stagiunea trecută, când orădenii s-au bucurat să îi asculte şi să interacţioneze cu Ioana Dragoş Gajdo şi Mircea Diaconu. Iar pe 24 noiembrie, interlocutorul lui Radu Vaida va fi actorul George Mihăiţă, director al Teatrului de Comedie Bucureşti. Proiectul Teatrului Regina Maria, creat şi realizat de Radu Vaida, doreşte să aducă oamenii mai aproape, să redeschidă dialogul şi să reaşeze valorile cultural şi spirituale. Aşa cum declară Radu Vaida, creatorul şi regizorul spectacolului, «dialogurile» sunt „oneste şi profunde, o invitaţie de a vedea jumătatea plină a paharului şi o încercare de a prezenta lumea în care trăim nu în nuanţe de gri, ci în pasteluri de culori.” Biletele la preţul de 10 lei se găsesc la agenţia Teatrului şi pot fi achiziţionate şi online, de pe site-ul www.biletmaster.ro.
Dialoguri cu Ana Maria Georgescu
Teatrul Regina Maria continuă în stagiunea actuală proiectul „Dialoguri interioare”, o creaţie semnată Radu Vaida.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Terminalul se deschide luna viitoare, dar zborurile internaționale regulate se mai lasă așteptate.
FC Bihor
Primul episod din duelurile Bihor vs. Timiș din play-off-ul Seriei 8 din Liga 3 este programat sâmbătă, de la ora 15:00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
Citiți principiile noastre de moderare aici!