Diferite modalităţi de sărbătorire a Crăciunului.

Diferite modalităţi de sărbătorire a Crăciunului.
În toate ţările scandinavice se sărbătoreşti Julfest. Foarte importantă este curăţenia rituală a casei, care precede marea sărbătoare.

. Apoi, nu trebuie uitate spiritele casei, denumite Tomare, care sunt alături de familie atât la rău cât şi la bine. Pentru a petrece şi ele şi pentru a le arăta recunoştiinţa, li se pune pe pragul casei un terci dulce, din mălai sau făină cu lapte, dacă se uită această ofrandă, spiritele sunt nemulţumite şi aduc ghinion. De asemenea, ferestrele trebuie să rămână toată noaptea deschise, pentru ca prieteni sau vecinii să poată arunca în casă un Julklapp, adică un cadou.
Într-un poem al poetului norvegian Skalde, care a trăit în jurul anului 900 e.n.(deci cu 100 de ani înainte ca Norvegia să fie creştinizată), se găsesc şi alte tradiţii, printre care aceea ca la Solstiţiu de iarnă să se aducă ofrandă zeului fertilităţii – Frřy, un porc. Aceasta explică tradiţia ca până astăzi, în foarte multe ţări ale lumii, de Crăciun să se taie porcul, carnea căruia constituind baza mâncărilor tradiţionale.
Totuşi, punctul culminant al sărbătorilor Crăciunului în aceste ţări, mai ales în Suedia, nu este 25 decembrie – sau ajunul lui, ci 13 decembrie, când este “Sărbătoarea Luminii” – St. Lucia, o tradiţie consemnată pentru prima oară în anul 1780. Până în sec. XVI-lea, noaptea de 12 spre 13 decembrie era considerată cea mai lungă a anului, de fapt solstiţiul de iarnă. Din acest moment zilele deveneau tot mai lungi, deci victoria luminii asupra întunericului, în latina Lucia însemnând strălucire, cea care luminează. În “Infernul” lui Dante, Lucia este considerată “Lumina Cerească”
Legenda vorbeşte de o martiră, care în sec. III le-a dus de mâncare creştinilor ascunşi în catacombele Romei. Ca să-şi lumineze drumul, ea ţinea pe cap o coroană în care erau puse lumânările, în mâini având coşurile cu hrană. Scenariul sărbătorii este Mireasa Lucia, îmbrăcată în haine albe, pe cap cu o cunună în care sunt puse lumânări aprinse, însoţită de un alai de copii, îmbrăcaţi tot în alb, care cântă un gen de colinzi dedicate lui Lucia.
În fiecare oraş, fiecare sat şi fiecare cătun este aleasă din timp fata care va juca rolul miresei Lucia, ritual care are loc mai ales în şcoli şi căminele de bătrâni.
În Evul mediu, aceasta era ziua când li se făceau daruri copiilor, mult mai târziu – în sec. XVI fiind schimbată cu 24 decembrie.
Sărăbătoarea Luminii – St. Lucia, a fost adoptată şi în Italia, Ungaria. Serbia şi sudul Germaniei. În Italia se face o mâncare specială “Torrone dei poveri”, care este împărţită săracilor.
Interesant de ştiut este tradiţia similară, existentă şi în România. În această zi se taie o crăcuţă de cireş sau măr şi se pune în apă. Dacă face frunze, chiar flori, până în 4 săptămâni, anul care urmează va fi rodnic.
În Norvegia, în ajunul Crăciunului, întreaga familie, se ia de mâni, rotindu-se în cerc în jurul bradului, unul dintre simbolismele cercului fiind infinitul – fără început şi fără de sfârşit. Apoi se bea berea “Juleřl” în alte ţări scandinavice denumită “Skĺl”, special făcută pentru Crăciun.
Tradiţia acestei beri, datează din timpurile Wikingilor, când regele o turna în cornul de vacă ce-i slujea ca pahar, şi înainte de a bea, închina în cinstea zeilor Oden, Frřy şi Njord, pentru a avea pace şi o recoltă îmbelşugată, în anul următor. Creştinismul a anulat semnificaţia păgână a acestei tradiţii, berea fiind o ofrandă adusă Fecioarei Maria şi pruncului Iisus.
În Finlanda, locuitorii sunt convinşi că trăiesc în ţara lui Joulupukki (cum este denumit Moş Crăciun). El locuieşte undeva pe muntele Korvatunturi (Korva înseamnă ureche), denumit aşa deoarece seamănă cu o ureche uriaşă, cu care Moşul, aude copiii lumii întregi. Aici, un an întreg, împreună cu soţia lui şi cu Elfele, pregăteşte darurile pentru noaptea sfântă. Copiii îl aşteaptă costumaţi în reni. Un loc foarte însemnat în desfăşurarea sărbătorii, este vizitarea cimitirelor – în după amiaza de 24 decembrie, şi împodobirea mormintelor cu brazi şi coroane. În Finlanda există unica poştă a lui Santa Claus, copiii care scriu până pe 3 decembrie, primesc răspuns. Exemplul a fost urmat de Austria, Japonia, Singapore şi Estonia, unde în perioada premergătoare sărbătorilor, există oficii speciale, unde copiii trimit scrisorile lor.
În Lituania, ajunul poartă denumirea de “Kucios” şi este cel mai important în contextul sărbătorilor Crăciunului. Tradiţia este ca să fie serbat cu o masă abundentă în care să existe 12 feluri diferite de mâncare- pentru fiecare lună a anului.
În Olanda se spune că Sinterklas, adică St. Nikolaus (Sfântul Nicolaie), considerat patronul marinarilor şi sărbătorit în mod deosebit, vine din Spania cu o barcă, în ultima duminică din noiembrie, însoţit de servitorul său – “zwarte Piet”. Amândoi călăresc nişte cai zburători, (Sinterklas un cal alb), şi aruncă în noaptea de 5 decembrie, cadourile prin hornurile caselor. Tradiţia este să se pună pentru cai, pe pragul casei, un vas cu apă, câţiva morcovi şi o mână de fân
În Anglia, în seara de Crăciun se mănâncă întotdeauna gâscă la cuptor. Tradiţia datează din epoca Elisabetiană, în 1588. Chiar în seara de Crăciun (când întâmplător se mânca friptură de gâscă), curierul a adus vestea victoriei asupra armatei spaniole. În amintirea acestei zile şi mai ales acestei victorii, de atunci gâsca a rămas mâncarea tradiţională de Crăciun. Tradiţia Pomului de Crăciun datează din perioada victoriană, aşa cum am mai spus. Şi pe 26 decembrie, aşa numita “Boxing Day”, se fac cadouri. Tradiţi vine de la la faptul că înainte, ucenicii şi slujitorii casei, primeau bani de Crăciun, în cutii foarte colorate.

Pe 6 ianuarie, ziua celor trei crai, la uşa caselor vine MARI LWYD/Grey Mare, un bărbat (purtând o mască de cal) care pune întrebări copiilor. În caz că ei nu cunosc răspunsul, sunt muşcaţi şi trebuie să-i dea de mâncare. Este interesantă asemănarea cu tradiţia colindatului cu „capra” la români. De fapt, acest personaj reprezinta la celţi, patronul cailor „Goddess Rhiannon” cu rol important în ritualurile păgâne de fertilitate, celebrate la Anul Nou, şi mai ales ca şi conducător al sufletelor în lumea veşniciei. La romani, calul celtic Goddess Rhiannon era cunoscut sub numele de „Epona”.
În Germania şi Austria. De cca 100 de ani există tradiţia „Coroanei de Advent”, (Adventul este perioada de 4 săptămâni premergătoare Crăciunului). Această coroană, cu semnificaţia simbolică de a ţine demonii şi duhurile rele departe de casă, este făcută de obicei din crengi de brad, iniţial avea 24 de lumânări, în timp s-au redus la patru, care se aprind pe rând, începând cu prima duminică a lunii decembrie, până în seara de ajun.
Obiceiul de a împodobi la solstiţiul de iarnă, uşile, ferestrele şi casa cu crengi de brad sau pin, în credinţa că ele aduc noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, datează cu mult înaintea creştinismului.
O altă tradiţie este „Adventkalender” – calendarul perioadei de 4 săptămâni premergătoare Crăciunului. El datează oficial din 1908, şi a apărut în München. Versiunea cea mai cunoscută a felului cum a apărut acest obicei, este relatarea lui Thomas Mann, în romanul său „Casa Buddenbrooks” (1901) pentru care a şi primit premiul Nobel pentru literatură (1929) Mama micuţului Hanno, agasată de întrebările băiatului: „Când vine Christkind?”a făcut singură din carton şi hârtie, un fel de calendar cu 24 de mici ferestre, în care a ascuns câte o bomboană. În sfârşit, a găsit o modalitate de a-i răspunde: – Cînd vei deschide toate ferestrele şi vei mânca toate bomboanele, atunci va sosi şi Christkind.
De fapt, obiceiul a fost consemnat pentru prima oară la sfârşitul sec. XVIII, la protestanţi, care, atârnau 24 de poze religioase pe perete, luând în fiecare zi una jos, până se ajungea la ajunul Crăciunului, sau făcând cu creta 24 de linii pe uşă, copii trebuind să şteargă în fiecare zi câte una, pentru a ţine astfel evidenţa zilelor până când vor primi cadourile.
Tradiţia s-a perpetuat, sub forma cunoscută azi, în cele 24 de ferestre se pot găsi dulciuri, jucării, poze – după fantezia creatorului. Deosebit de interesant de ştiut, în perioada 1933-1945, cunoscută sub denumirea „Der dritten Reich”,(cel de al treilea Reich) în cea de a 24 fereastră, nu era consemnată naşterea pruncului Iisus, ci Solstiţiul de iarnă.
În Franţa cea mai semnificativă tradiţie, la sate, este cea a „Buturugii de lemn”, care, este arsă la foc mic, în căminul, soba, sau în curtea fiecărei case, iar după sărbătoarea Crăciunului, cenuşa rămasă este împrăştiată pe câmp, pentru a aduce noroc şi o recoltă bogată. La oraş, se face doar o prăjitură specială – cu aspect de buturugă, denumită “buche de noel”, care aminteşte această tradiţie.
În Italia, Crăciunul poartă denumirea sărbătoarea lui „Il Bambi Gesu“. Toată ziua de ajun se posteşte, doar seara se mănâncă, peşte, oaie sau curcan – nu porc. Tradiţia este ca în cămin să fie arşi pomişori sau ramuri de măslin. Pomii de Crăciun nu sunt frecvenţi. Cel mai important simbol al Crăciunului este «ieslea» denumită „Presepio”- se spune că ea a fost pentru prima oară făcută în Italia, de către sfântul Francisc von Assisi în 1223.

De aici s-a răspândit în lumea întreagă ca un simbol catolic al Crăciunului. Copiii scriu lui “Bambinello” ce şi-ar dori, dar cadourile le aduce Sfânta Befana, considerată şi vrăjitoarea Befana, o babă hidoasă care coboară noaptea pe coşul casei, pentru a pune copiilor cadourile, dar, numai după ce în “iesle” au fost puse ultimele personaje, adică cei trei crai; de fapt este simbolic deoarece se ştie că aceşti crai au adus cadourile pruncului Iisus. Ce este foarte important, timp de 12 zile între Crăciun şi Epiphania (Cei trei crai – similar cu Bobotează) în cămin trebuie să ardă un trunchi de frasin. Toată familia trebuie să vegheze ca focul să nu se stingă sau să se consume prea repede, aceasta ar aduce doar necazuri şi nenoroc. Cel care este ales să taie trunchiul din pădure, este stimat, de întregul sat. Se crede că ar avea putere împotriva deochiului. Şi felul cum este transportat trunchiul acasă are mare importanţă, deoarece atât în acest caz cât şi în timpul în care arde în cămine, el simbolizează pomul de Crăciun.
În Grecia timp de 12 nopţi (24 dec. – 6 ianuarie) este aprins Focul de Crăciun, menit să ardă spiriduşii răi, denumiţi Kalikanzari, care, în acest interval de timp devin foarte activi. O tradiţie veche păgână, păstrată şi acum cu sfinţenie, este aprinderea în noaptea de Crăciun a celui mai masiv trunchi de copac, denumit Christoxylo. În creştinism, semnificaţia este ca să se încălzească pruncul Iisus, nou născut. Acum se face pâinea specială de Crăciun – Christopsomo, decorată cu un „A” (reprezentând plugul de arat) şi un „B” (reprezentând jugul boilor), o bucată din această pâine se pune la icoană, apoi se îngroapă în brazdă la primul arat.
Încheierea sărbătorilor de Crăciun este pe 6 ianuarie – „Theophania” (boboteaza) când preotul, într-o adevărată ceremonie, aruncă crucea în apa mării şi bărbaţii sar s-o readucă la mal – obicei practicat şi în România.
În Bulgaria, în seara de Ajun (24 decembrie), obligator se mănâncă 12 feluri diferite – reprezentând fiecare lună a anului. Între acestea nu trebuie să lipsească fasolea, prunele uscate şi nucile.
În SUA Crăciunul a fost declarat sărbătoare federală în 1870. Urarea de Crăciun este “Happy Xmas”, X însemnând prima literă a însemnelor greceşti” XP” sau “Xt” care-l desemnează pe Christos, iar Mas la anglo-saxoni înseamnă “festival”, “religious event” deci Crīstesmćsse sau Crīstemćsse. Datorită emigranţilor, au fost importate mai ales din Europa tradiţiile.
În Japonia, Crăciunul şi Anul Nou sunt spectaculos reprezentate printr-o iluminaţie feerică. Prima a fost făcută în Cobe (1995) după marele cutremur care a avut loc în acelaşi an, unde au murit 5000 de oameni şi 10.000 de case distruse. Aceasta a fost felul de a reacţiona al japonezilor, printr-un tunel de lumină – Kobe Luminarie, care a devenit tradiţie (perioada 9-22 decembrie). Cobe este cel mai occidental oraş – unde în 1867-68 s-a deschis comerţul cu alte state, după 250 de ani de izolare din perioada Edo. Din 1999 Tokio are o versiune proprie Tokyos Millenario (24 dec. – 1 ian.) – o iluminaţie feerică.
Tradiţia felicitărilor de Crăciun – universal valabilă, e destul de recentă. Ea datează din 1843, când, în Anglia, John Calcott Horsley a făcut artizanal prima felicitare pe care i-a trimis-o lui Sir Henry Cole.
Supriza a fost atât de agreabilă, încât în foarte scurtă vreme, felicitările au început să fie produse „pe bandă rulantă“ prin tipărire, în scurtă vreme devenind o tradiţie, răspândită în lumea întreagă.
Aş putea să continui, sunt multe de spus, fiecare ţară creştină are caracteristicile proprii de a sărbători Crăciunul, integrate în tradiţia generală, ce se referă la simbolismul naşterii Mântuitorului.
Pretutindeni Crăciunul este considerat Sărbătoarea Iubirii, a Familiei, cea mai frumoasă, mai caldă, mai emoţionantă sărbătoare a lumii creştine (adoptată din spirit comercial în toată lumea).
Mirifică, magică, fascinantă.. O sărbătoare în care, la orice vârstă, uităm de griji, de supărări, de obositoarea goană prin viaţă şi redevenim copii.
O sărbătoare a bucuriei intense, că şi în acest an, ne-am reunit întreaga familie, suntem toţi prezenţi în jurul Bradului.Şi colindăm cu speranţă-n suflet:

“O brad frumos, am să te rog, ca-n anul care vine/

Să fim cu toţi în jurul tău, să fim din nou cu tine”…



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !